Ce importanță are casa în care a fost vindecat slăbănogul din Capernaum?

Articole teologice

Ce importanță are casa în care a fost vindecat slăbănogul din Capernaum?

În Evanghelia Duminicii a doua a Postului Mare ni se relatează o întâmplare consemnată de Sfântul Evanghelist Marcu, în care patru bărbați, care purtau cu ei un bărbat paralizat, se urcă pe acoperișul casei din Capernaum, în care se afla Hristos, desfac acoperișul și coboară bolnavul până în fața lui Iisus, ca să-l vindece. Însă casa în care s-a produs minunea nu era o casă oarecare.

Conform Evangheliei după Matei, Iisus a plecat din Nazaret și s-a stabilit în Capernaum (Matei 4, 13), unde a recrutat mai mulți dintre discipolii săi, inclusiv pe Petru, (Marcu 1, 16-20). A făcut un număr de minuni în Capernaum, predicând frecvent în sinagoga Capernaum (Marcu 1, 21). Așadar, cuvântul lui Hristos a fost auzit prima dată din Capernaum, Capernaumul fiind centrul misiunii sale galileene, dar și locul unde a locuit cel mai mult.

Aici se pune întrebarea: unde a locuit Iisus în Capernaum? Deși nu se spune în mod clar, concluzia justă pare a fi aceea că a locuit în casa lui Petru. Evanghelistul Matei spune că atunci când Iisus vine la Capernaum, merge în casa lui Petru, unde o vindecă pe soacra acestuia. În continuare, își petrece toată ziua în această casă, învățând și vindecând pe bolnavi, de unde și pleacă în altă localitate. Așadar, nu există vreo altă mențiune a unei case în care să fi stat Iisus, casa lui Petru fiind cea mai probabilă reședință a Sa.

Sfântul Marcu spune că atunci când Iisus a revenit la Capernaum, după câteva zile, cineva a raportat că era acasă, sau în casă, după unele traduceri (Marcu 2, 1). Casa menționată, după cele arătate mai sus, era casa lui Petru.

Rămășițele unei biserici octogonale

Arheologii care se ocupă cu cercetarea Țării Sfinte au căutat să găsească această casă din vechiul Capernaum, identificat sub denumirea ulterioară de Tel Hum. Prima mare descoperire arheologică de aici au fost ruinele unei sinagogi din secolul al V-lea, construită deasupra sinagogii din secolul I, în care a predicat Hristos. Însă la doar 25 de metri de sinagogă au fost descoperite ruinele unei biserici în formă octogonală, datând din secolul al V-lea.

Dar de ce a fost biserica construită în forma unui octogon? Răspunsul este acela că bisericile octogonale erau construite pentru a comemora evenimente speciale din istoria creștină, care au avut loc acolo. De exemplu, Biserica Nașterii Domnului din Bethleem a fost construit într-o formă octogonală de împăratul Constantin în secolul al IV-lea, deasupra peșterii în care S-a născut Iisus. În mod cert, biserica octogonală din Capernaum era construită pentru a marca un alt loc de importanță deosebită în istoria creștină.

O biserică din secolul I

Însă chiar sub biserica octogonală s-au găsit rămășițele unei alte clădiri, care a servit tot ca biserică. Conform arheologilor, holul central al acestei biserici a fost construit inițial ca parte a unei case, la începutul perioadei romane timpurii, în jurul anului 63 î.Hr. Această casă a fost construită inițial din pietre mari, rotunjite, de bazalt negru, dur, care abundă în zonă, și nu a fost folosit mortar pentru îmbinare. Pereții astfel construiți nu ar fi putut susține un acoperiș de zidărie și, fără îndoială că a fost făcut din grinzi și ramuri de copaci acoperite, cu un amestec de pământ și paie. Acest lucru este în concordanță cu povestea paraliticului lăsat în jos printr-o gaură în acoperiș.

Casa respectivă avea o serie de camere mici, două curți și o cameră mare. Inițial, casa aceasta nu se deosebea cu nimic de celelalte case din zonă. În a doua jumătate a primului secol d. Hr. casa a devenit deosebită de vecinele sale. Probabil încă de la mijlocul primului secol, podeaua, tavanul și pereții unicei camere de mari dimensiuni din casă au fost tencuiți. Acest lucru era neobișnuit în Capernaumul antic.

De asemenea, vasele utilizate în cameră s-au schimbat atunci când pereții au fost tencuiți. Ceramica datează din perioada dinainte de tencuirea zidurilor și este foarte asemănătoare cu ceramica găsită în alte case concepute pentru uz casnic: vase de gătit, boluri, ulcioare și câteva borcane de depozitare. Însă odată ce camera a fost tencuită, găsim numai vase de depozitare și rămășițele unor lămpi cu ulei.

În acel moment din istoria romană timpurie singurele camere care erau tencuite în astfel de case sărace erau cele mai importante, în care grupuri de oameni se adunau în mod regulat. Tencuiala oferea o suprafață reflectorizantă, ajuta și iluminarea. Atât tencuiala, cât și lipsa vaselor de uz familial sugerează faptul că această cameră, anterior parte a unei case private, a fost dedicată acum unui fel de utilitate publică, adică, după cum arată toate dovezile descoperite, a slujit drept biserică.

Pe parcursul a aproximativ 300 de ani cât clădirea a servit drept „biserică din casă”, după cum este cunoscută, au fost scrijelite pe pereți peste 100 de inscripții cu caracter creștin, menționând numele lui Hristos. Poate cea mai interesantă inscripție este cea care scrie „Petru, ajutătorul Romei”, inscripție care este considerată ca făcând referire la Sfântul Apostol Petru.

Această biserică a supraviețuit până la mijlocul secolului al V-lea. Atunci, deasupra camerei tencuite a fost construită o biserică octogonală, care acoperă aceeași zonă, având aceleași dimensiuni.

Mărturiile pelerinilor din primele secole

În plus, știm că încă din secolul al IV-lea pelerinii creștini care vizitau locul vedeau ceea ce ei credeau a fi casa Sfântului Petru. Între anii 381 și 395, o călugăriță spaniolă pe nume Egeria (Etheria) a vizitat locul și a consemnat în jurnalul ei faptul că a văzut casa Sfântului Petru, care a fost transformată într-o biserică: „În Capernaum, o biserică în casă (domus ecclesia) a fost făcută din casa prințului apostolilor, ale cărei ziduri încă stau astăzi, așa cum au fost”.

O consemnare similară apare în jurnalul călătorului italian anonim din secolul al VI-lea, cunoscut sub numele de pelerinul din Piacenza”. Însă de data aceasta biserica octogonală era construită, așa că se referă la o biserică care fusese construită în acel loc: „Am venit la Capernaum la casa Sfântului Petru, care este acum o bazilică”. Astfel, chiar din această perioadă foarte timpurie locul a fost asociat cu casa Sfântului Petru. Faptul că nu există nici o relatare despre o altă casă în care ar fi locuit Iisus, care ar fi avut o importanță mult mai mare decât casa Sfântului Petru, întărește ideea că Hristos a locuit în casa Apostolului.

Așadar, casa în care a fost vindecat slăbănogul din Capernaum are o importanță covârșitoare pentru studiul biblic, deoarece, așa cum am arătat, ea a fost prima biserică creștină descoperită până acum, a fost casa Sfântului Petru și, mai presus de toate, a fost casa în care Hristos Și-a desfășurat activitatea în Capernaum, sfințind-o prin prezența Sa.