Tămâia cu care se cădește închipuie încă din vechime rugăciunile înălțate de noi către Dumnezeu și dorința aprinsă ca ele să suie înaintea Lui așa cum suie fumul tămâiei, după cum zice Sfântul Prooroc David: să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta (Ps. 140, 2). Aceeași însemnătate o are tămâia și în slujbele Bisericii Ortodoxe. „Tămâie aducem Ție, Hristoase, rostește preotul înaintea Liturghiei, întru miros de bună mireasmă duhovnicească, pe care primind-o întru jertfelnicul Tău cel mai presus de Ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh.” Potrivit acestei însemnătăți, Biserica noastră întrebuințează cădirea cu tămâie și în rugăciunile sale particulare.

(Cuviosul Bonifatie de la Teofania, Bucuria de a fi ortodox, Editura Sofia, București, 2011, p. 128)