De aceea profetul, după ce ne-a depărtat de rău printr-o pocăinţă adevărată şi ne-a făcut mai uşoară lucrarea virtuţii şi după ce a înmuiat învârtoşarea inimii noastre şi după ce a făcut-o mai blândă prin puterea pocăinţei, ajunge la învăţătura despre practicarea dreptăţii: Jertfiţi jertfa dreptăţii şi nădăjduiţi în Domnul. Ce înseamnă jertfiţi jertfa dreptăţii? Întoarceţi-vă la dreptate, faceţi dreptate: acesta este cel mai mare dar adus lui Dumnezeu, aceasta este jertfa primită, aceasta este punerea înainte cea bineplăcută, iar nu a jertfi viţei şi oi, ci a face cele drepte. Vezi descrisă mai sus petrecerea Bisericii care caută în locul celor sensibile pe cele inteligibile? Dar aici dreptate, precum spuneam mai înainte, nu numeşte doar o parte a virtuţii, ci este virtutea întreagă. După cum, om drept numim pe cel care are în el însuşi toată virtutea. Această jertfă nu are nevoie nici de bani, nici de cuțit, nici de jertfelnic, nici de foc. Nici nu se consumă în fum, în cenuşă şi în aburi neplăcuţi, ci este de ajuns conştiinţa celui ce o aduce. Nici lipsa nu este vreo piedică pentru aceasta, nici sărăcia, nici locul, nici nimic altceva de felul acestora, ci oriunde ai fi, vei putea aduce această jertfă, fiind tu însuţi preot şi jertfelnic, cuţit şi victimă. Căci aşa sunt cele duhovniceşti şi spirituale. Totul este foarte simplu, nefiind nevoie de nici o acţiune exterioară. Şi nădăjduiţi în Domnul. Altă versiune zice: „Şi încredeţi-vă în Domnul". Cel ce a dobândit, printr-o vieţuire dreaptă, mila şi bunăvoinţa lui Dumnezeu, are cel mai mare sprijin, ajutor nebiruit şi multă putere de acolo. Vezi roada jertfei dinaintea uşilor? Vezi cum degrab odrăsleşte comoara adunată a bunătăţilor? Cel care are sprijinitor pe Dumnezeu de cine se va teme? De nimeni. Şi aceasta nu mică virtute este, faptul, zic, de a avea îndrăznire la Dumnezeu şi de a se încrede în El. Pe lângă dreptate, ni se cere nouă şi această virtute, de a ne încrede în El, de a nădăjdui în El, de a nu ne pune credinţa în nimic din cele pământeşti şi, depărtându-ne de toate, să ne pironim mintea la Dumnezeu. Căci cele ale vieţii prezente sunt asemenea umbrelor şi viselor şi sunt mai neputincioase decât acestea, de vreme ce nu fac decât să apară şi să dispară şi de vreme ce, pe durata existenţei lor, aduc multă tulburare şi zbucium celor ce le au. Iar nădejdea în Dumnezeu este nemuritoare, neschimbătoare, neclătită, nesuferind schimbare, dând siguranţă şi făcându-l nebiruit pe cel ce se foloseşte de ea cu stăruinţă şi cu o cuvenită dispoziţie a sufletului.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Psalmi, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 47)