Când am ajuns în fața judecății, a spovedaniei de bună voie, nu trebuie să căutăm dezvinovățire pentru păcatele noastre. Să ne ostenim de bună voie în a ne învinovăți pe noi înșine! Această muncă este istovitoare! Fie să roșim de timiditate! În flăcările învinovățirii de sine ard păcatele noastre, dar dacă începem să ne dezvinovățim, să ne îndreptățim, s-a terminat cu folosul spovedaniei noastre. Ce înseamnă a te spovedi? A te pocăi! Și omul care se căiește cu adevărat știe numai un singur lucru – să plângă și să ceară îndurare. Dacă începem să ne îndreptățim, să viclenim, orice stare de pocăință sufletească va dispărea. În Taina Mărturisirii starea sufletească de pocăință e un lucru de foarte mare însemnătate!

(Arhimandrit Serafim Alexiev, Leacul uitat – Sfânta Taină a Spovedaniei, Traducere din limba bulgară de Gheorghiță Ciocioi și Petre-Valentin Lică, Editura Sophia, București, pp. 75-76)