Acest fericit Daniil Schitiotul avea un ucenic. Și locuia împreună cu acest ucenic, de puțină vreme, un frate cu numele Serghie, și a adormit el în Hristos. După moartea fratelui Serghie, a dat avva Daniil ucenicului său o mai mare îndrăznire, căci îl iubea pe el foarte. Într-una din zile îl ia bătrânul pe ucenicul lui și vine în Alexandria, căci era un obicei ca egumenului din Schetis să se ducă la papă[1] la marea sărbătoare[2].

Și a ajuns în oraș în jurul ceasului al zecelea și, pe când umblau pe cale, văd un frate gol încins doar cu un ștergar pe șale și pe șolduri. Iar fratele acela era unul dintre cei ce se prefăceau nebuni și erau împreună cu el și alți nebuni. Și se purta fratele acesta ca un nebun și zdrăngănea din zdrăngănele și răpea lucruri din piață pe care mai apoi le da celorlalți nebuni. Avea și numele de Marcu cel din Ippos. Iar Ippos este un loc public. Acolo se nevoia Marcu nebunul și aduna o sută de bănuți pe zi și acolo dormea pe bănci. Din cele o sută de monezi își cheltuia pentru sine o zeciuială de zece monezi și pe celelalte le împărțea celorlalți nebuni. Tot orașul îl cunoștea pe Marcu cel din Ippos din pricina zdrăngănelilor lui.

Zice bătrânul ucenicului lui: „Du-te să vezi unde locuiește nebunul acela”. Acesta s-a dus, a întrebat și i s-a spus lui: „In Ippos, doar este nebun. După ce a prânzit bătrânul cu papa, în ziua următoare, din iconomia lui Dumnezeu, l-a aflat pe Marcu la cea de-a Patra Poartă și, alergând bătrânul, a pus mâna pe el și a început să strige: „Bărbați Alexandrini, ajutați-mă!” Iar nebunul își bătea joc de bătrân. S-a adunat mulțime multă în jurul lor. Iar ucenicul, plin de teamă, stătea mai deoparte și toți îi spuneau bătrânului: „Nu i-o lua în nume de rău, căci acesta nebun este”. Zice lor bătrânul: „Voi sunteți nebuni, căci astăzi nu am aflat om în cetatea aceasta afară numai de acesta”. Au venit și clericii bisericii care îl cunoșteau pe bătrân și îi zic lui: „Ce ți-a făcut ție vreodată nebunul acesta? ” Le zice lor bătrânul: „Aduceți-mi-l pe el la papă”. Și l-au luat pe el: Și zice bătrânul papei: „Astăzi în cetatea aceasta un alt vas precum acesta nu se află”. Iar papa, știind că bătrânul a fost înștiințat de Dumnezeu cu privire la nebun, s-a aruncat la picioarele lui și a început să-l jure pe el să le descopere lor cine este.

Iar acela, venindu-și în sine, a mărturisit, zicând: „Monah eram și eu, și eram stăpânit de demonul curviei de cincisprezece ani. Și venindu-mi în fire, mi-am zis în sine mea: „Marcule, cincisprezece ani ai slujit vrăjmașului. Vino acum să-I slujești asemenea și lui Hristos. Și ducându-mă în orașul Pempton, am rămas acolo opt ani și după cei opt ani iarăși mi-am zis în sinea mea: „Vino, intră în cetate și fă-te pe tine nebun pentru încă opt ani. Și iată astăzi se împlinesc cei opt ani ai mei de când m-am făcut nebun”. Și au plâns cu toții laolaltă. Și a dormit Marcu la episcopie împreună cu bătrânul. Și când s-a făcut ziuă zice bătrânul ucenicului lui: „Frate, cheamă la mine pe avva Marcu, să facă rugăciune pentru noi, ca să ne ducem la chilia noastră”. Și ducându-se ucenicul l-a aflat pe el adormit în Domnul și întorcându-se, i-a vestit bătrânului că avva Marcu s-a săvârșit.

Iar bătrânul i-a vestit papei și papa, comandantului și a poruncit să nu se mai facă nici o muncă în cetate. Și trimite bătrânul pe ucenicul lui în Schetis, zicând: „Bateți clopotul și adunați pe toți părinții și spuneți-le lor, veniți și luați binecuvântare de la bătrânul”. Și s-a ridicat întreaga Schetis, purtând veșminte albe cu mlădițe și frunze de palmier, la fel și Enaton și Kellia și cei din muntele Nitriei și toate lavrele cele din Alexandria, încât să nu apuce a se îngropa moaștele timp de cinci zile, încât au fost nevoiți să ungă cu smirnă moaștele fericitului Marcu. Și toată cetatea cu mlădițe și cu lumânări și stropind întreaga cetate cu lacrimi, au petrecut cinstitele moaște ale fericitului Marcu cel nebun, slăvind și lăudând pe Iubitorul de oameni Dumnezeu, Cel ce dă atâta har și slavă celor ce-L iubesc pe El, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.