Părinte, ce loc are logica în viaţa duhovnicească?

- Care logică? Cea lumească? Această logică (Când Bătrânul se referă la logică şi o dojeneşte, nu se referă la harisma cu care Dumnezeu l-a cinstit pe om, ci la raţionalism sau, precum spune însuşi, la „cuvântul stricat”, golit de credinţa în Dumnezeu, care neagă Pronia dumnezeiască şi refuză minunea) nu are nici un loc în viaţa duhovnicească. Intră prin fereastră îngerii, sfinţii, îi vezi, vorbeşti cu ei, pleacă... Dacă încerci să le explici pe acestea cu logica, nu reuşeşti nimic. În epoca noastră în care s-au înmulţit cunoştinţele, încrederea numai în raţiune a zguduit din nefericire, credinţa din temelii şi a umplut sufletele de semne de întrebare şi de îndoieli. De aceea suntem lipsiţi de minuni, pentru că minunea se trăieşte şi nu se explică prin logică. Dimpotrivă, credinţa în Dumnezeu atrage puterea dumnezeiască şi toate concluziile omeneşti le întoarce anapoda. Face minuni, învie morţi şi lasă ştiinţa cu gura căscată. Toate lucrurile vieţii duhovniceşti se văd anapoda la exterior. Dacă omul nu va întoarce invers cugetarea lui lumească, astfel încât să devină om duhovnicesc, este cu neputinţă să cunoască tainele lui Dumnezeu, care ni se par ciudate. Cel care crede că va putea cunoaşte tainele lui Dumnezeu cu teoria exterioară, ştiinţifică, seamănă cu neghiobul care vrea să vadă Raiul cu telescopul.

Logica face mult rău atunci când omul vrea să cerceteze cu ea cele dumnezeieşti, tainele şi minunile. Catolicii - cu raţiunea lor - au ajuns să examineze chimic Sfânta Împărtăşanie, ca să vadă dacă într-adevăr este Trupul şi Sângele lui Hristos. Sfinţii însă, cu credinţa ce-o aveau, adesea vedeau Carne şi Sânge în linguriţă. Peste puţin vor ajunge să treacă şi pe Sfinţi prin raze ca să le depisteze sfinţenia lor. Au aruncat pe Duhul Sfânt, şi-au pus logica lor şi acum se ocupă cu magia albă. Unui catolic care avea intenţie bună - plângea sărmanul - i-am spus: „Una din principalele diferenţe pe care le avem este şi aceasta: voi puneţi creierul, noi credinţa. Voi aţi dezvoltat raţionalismul şi, în general, elementul uman. Cu logica voastră limitaţi puterea dumnezeiască, pentru că aruncaţi la margine harul dumnezeiesc. Voi aruncaţi conservant în aghiazmă ca să nu se strice. Noi aruncăm aghiazmă peste cele stricate şi se fac bune. Noi credem în harul care sfinţeşte, iar aghiazma ţine şi două sute şi cinci sute de ani şi nu se strică niciodată”.

- Adică, Părinte, intră în lucrare logica, cuvântul raţional, înainte de a lucra Dumnezeu?

- Nu cumva intră mândria şi nu logica? În esenţă, aceasta logică este cuvânt stricat, iar nu raţional. Mândria este logică stricată. Logica care are egoism are şi pe diavolul cuibărit în ea. Atunci când această logică intră în lucrările noastre, dăm drepturi diavolului.

- Părinte, dar atunci când un om duhovnicesc are de înfruntat o ispită, nici atunci nu trebuie să folosească deloc logica?

- Atunci să facă tot ce poate omeneşte, iar ce nu poate, să lase la Dumnezeu. Sunt unii care încearcă să le prindă pe toate numai cu mintea. Ca aceia care vor să facă rugăciunea minţii cu creierul, îşi strâng capul ca să se concentreze, şi apoi îi doare capul. Dacă eu aş încerca să rezolv în felul acesta toate subiectele ce le am de rezolvat în fiecare zi, crezi că aş putea face ceva? Dar fac omeneşte tot ceea ce pot, iar celelalte le las la Dumnezeu. „Dumnezeu va arăta, le spun, va lumina ceea ce trebuie să se facă”. Mulţi spun: „Şi cum se va rezolva treaba aceasta, ce se va întâmpla cu lucrul acela sau cu celălalt?” şi îi doare capul din nimic. Când cineva încearcă să-şi rezolve lucrurile numai cu logica atunci ameţeşte. Trebuie să pună pe Dumnezeu înainte de orice acţiune a sa. Să nu facă ceva fără să se încreadă în Dumnezeu, pentru că după aceea se va chinui, îşi va obosi mintea şi se va simţi rău sufleteşte”.

- Părinte, aţi spus că nu ajungeţi niciodată la încordare nervoasă. Cum se face asta?

- Da, nu ajung, pentru că lucrurile nu le înfrunt cu mintea. Pe mine, dacă mă doare capul, mă doare sau din pricina răcelii sau a tensiunii scăzute. Şi am atâtea de rezolvat. În fiecare zi am pe cei ce vin cu problemele lor, cu durerea lor. Mă gândesc apoi şi la cei ce au de trecut pe la mine cu diferite greutăţi, la bolnavi etc. Şi dacă cineva se face bine, nu-mi spune că s-a făcut bine, ca să mă bucur şi eu puţin, şi astfel continui să mă rog pentru el.

- Părinte, cum poate un monah să-şi pună în rânduială gândul său, ca să nu se ostenească doar cu logica?

- Să îl pună în rânduială cu raţiunea cea duhovnicească, nu cu logica lumească. Să rotească butonul la frecventa duhovnicească. Să gândească duhovniceşte şi aranjarea sa va fi duhovnicească. Chiar şi la un mirean care este om duhovnicesc, logica lumească nu are ce căuta. Logica lumească este bună pentru un om bun care nu crede.

- Părinte, cum înţelegeţi aranjarea duhovnicească?

- Aranjarea duhovnicească este să te bucuri de cele potrivnice celor de care se bucură mirenii. Să te bucuri, de pildă, atunci când nu te bagă nimeni în seamă. Numai cu cele potrivnice celor urmărite de mireni ne vom putea mişca în spatii duhovniceşti. Vrei bani? Dă şi portofelul. Vrei tron? Stai pe scăunel.

- Noi, Părinte, cât la suta logică avem?

- Voi aveţi nevoie de puţină nebunie. Şi mă rog ca aceasta să fie pentru dragostea lui Hristos, care este o nebunie dumnezeiască, pentru că altfel mai bine este pentru cei ce merg la Lembeti (Spital psihiatric din Tesalonic) decât pentru creştinii stăpâniţi de raţionalism, adică de logica cea plină de mândrie.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol. 1: Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 235-238)