Bine face! Aici mă pricep, că și eu tind să mă emancipez. Și să știți că m-am și emancipat! Numai că fericirea nu depinde de emancipare! Adică, nici o femeie nu devine fericită pentru că se emancipează. Fericirea e un dar dumnezeiesc, și nu efectul vreunei emancipări. Emanciparea ne poate aduce multe foloase, multe înlesniri, dar nu bucurie sau fericire… Apoi, eu nu sunt de acord ca femeia să se supună bărbatului, pentru că nu aceasta i se cere, ci să asculte de soțul ei așa cum ascultă Biserica de Hristos! Aceasta i se cere. Supunerea femeii față de bărbat a fost porunca Lui Dumnezeu după cădere, ca pedeapsă pentru neascultarea ei de Cuvântul lui Dumnezeu. Când Îngerul vine la Maica Domnului și-i spune că va naște pe Mântuitorul, ea spune: „Cum va fi mie aceasta, că nu știu de bărbat?“. Și după ce înțelege, spune: „Iată roaba Domnului!“. Femeia necreștină este sub blestem, sub pedeapsă, atrasă și stăpânită de bărbat. Femeia creștină devine roaba lui Dumnezeu și la Nuntă se cunună robul lui Dumnezeu Cutare cu roaba lui Dumnezeu, Cutare! Este o realitate! Ontologic, creștinii, și bărbatul și femeia, sunt la fel de robi și la fel de liberi în Hristos, ei sunt la fel de fii și la fel de „dumnezei“ dacă vrem să ne jucăm până la capăt jocul acesta, care este foarte real. Însă, cât mă creștinez eu? Cât vreau să fiu de creștină? Și, dacă nu mă încreștinez, voi trăi ca înainte: stă harul de la Botez, stă Duhul Sfânt în mine și nu lucrează pentru că eu nu lucrez. Stă harul Cununiei în mine și nu lucrează pentru că eu nu-l lucrez. Am bani în bancă, dar nu mă îmbrac și nu mănânc din ei! Nu? Cum erau părinții noștri la țară: casă cu șapte camere și stăteau într-o bucătărioară. Așa facem noi cu harul pe care-l avem în noi: nu-l folosim. Dar, dacă vrem să-l folosim, e-acolo și-l putem folosi. Trebuie doar să îndrăznim.