Părintele Ciprian de la Mănăstirea „Schimbarea la Față” de pe Muntele Ceahlău povestește:

„Anul trecut, de hramul mănăstirii noastre, am fost martorul unei întâmplări frumoase. Venise multă, multă lume. Mă urcasem în podul casei Panaghia și erau vreo 50 de oameni, femei, bărbați și copii, om lângă om. Era liber doar un culoar pe mijloc. Se făcuse târziu și era o gălăgie... că nu se puteau înțelege între ei. Nu mai tăceau. Chilia mea era în apropiere, ușa mi-era deschisă, aveam câteva persoane cu care stăteam de vorbă, dar mai încet.

La un moment dat am văzut cu ochii mei cum o femeie a ieșit din mijlocul lor și a început să facă metanii. Nu se uita nici în dreapta, nici în stânga. Știi cum? Începuse să se audă tot mai puțin zgomotul, tot mai puțin, până ce s-a stins cu totul. După ce a terminat femeia metaniile, făcuse multe, căci 30 îi numărasem doar eu, începuse de-acum închinăciuni. Din acel  moment, nu s-a mai auzit nimic. Cât și-a făcut femeia aceasta canonul, nu s-a mai auzit nimic. Cu toții adormiseră. Și m-am gândit: uite, ce exemplu. Ea era întărită în credință. Le făcea în văzul tuturor”.