În vremea aceea s-au apropiat de Iisus ucenicii Lui și I-au zis: Cine este, oare, mai mare în Împărăția Cerurilor? Atunci Iisus, chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor și a zis: Adevărat zic vouă: De nu vă veți întoarce și nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în Împărăția Cerurilor. Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în Împărăția Cerurilor. Și cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primește. Iar cine va sminti pe unul dintr-aceștia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară și să fie afundat în adâncul mării. Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala. Iar dacă mâna ta sau piciorul tău te smintește, taie-l și aruncă-l de la tine, că este mai bine pentru tine să intri în viață ciung sau șchiop decât, având amândouă mâinile sau amândouă picioarele, să fii aruncat în focul cel veșnic. Și dacă ochiul tău te smintește, scoate-l și aruncă-l de la tine, că mai bine este pentru tine să intri în viață cu un singur ochi decât, având amândoi ochii, să fii aruncat în gheena focului. Vedeți să nu disprețuiți pe vreunul din aceștia mici, că zic vouă că îngerii lor, în ceruri, pururea văd fața Tatălui Meu, Care este în ceruri. Căci Fiul Omului a venit să mântuiască pe cel pierdut. (Matei 18, 1-11) (Luni în săptămâna a noua după Rusalii)

În această pericopă rânduită să se citească luni, în săptămâna a noua după Rusalii, este vorba despre curăţenia sufletului copiilor şi despre atenţia pe care creștinul trebuie să o acorde, nu doar asemănării sale cu copiii în bunătate, dar şi nescandalizării aproapelui prin propriile faptele și gesturi.

Domnul Iisus mai spusese în alt context cărturarului Nicodim că nimeni nu poate moşteni Împărăţia cerurilor de nu se va naşte din nou, din apă şi din Duh (Ioan 3, 3-5). Fiindcă Nicodim se mira cum poate el, bătrân fiind, să intre iar în pântecele maicii sale ca să renască. Hristos i-a spus că naşterea a doua, din apă şi din Duh, e o naştere duhovnicească, o schimbare a modului de a trăi cu ajutorul dumnezeiesc. Aşa stau lucrurile şi în cele expuse aici. Domnul compară pe cei mai mari din Împărăţia lui Dumnezeu cu copiii, dar nu se referă nici la vârsta, nici la lipsa lor de experienţă, nici la fragilitatea şi dependenţa lor de părinţi. Tot la fel, Apostolul Pavel într-o scrisoare a sa scria că e bine să fim ca pruncii, însă nu în necunoaştere, ci în curăţenia sufletului (1 Corinteni 14, 20). Nu a fi copilăros sau a ne purta cum nu ne e firea, nu e lucrul cerut de Domnul. Nu ne vrea copii la minte, adică iresponsabili, ci lipsiți de răutate, adică înţelepţi ca şerpii, dar blânzi ca porumbeii (Matei 10, 16).

Maturitatea duhovnicească este, prin urmare, o întoarcere la viaţa paradisiacă, acolo unde Adam nu cunoscuse păcatul fiindcă încă nu primise ispita. Însă e interesant că şarpele care a intrat în paradis este caracterizat nu prin înțelepciune, ci prin șiretenie (Facere 3, 1). Domnul nu apreciază șiretenia, ci înțelepciunea care este o istețime a minții, lipsită de răutate. Există o ascuţime a spiritului care poate lua două faţete. Cineva poate fi numit descurcăreţ şi atunci când realizează lucruri bune, dar şi când trişează şi se foloseşte de ignoranţa altora. Copiii sunt, în frăgezimea lor, inocenţi şi lipsiţi de dorinţa de a face rău. De aceea, uneori, ei mai dau și răspunsuri de o înţelepciune care îi şochează pe cei maturi, tocmai pentru că gândirea lor este directă şi nu întinată de păcate.

A provoca sminteală copiilor, a-i învăţa și a-i îndemna la cele rele, este un păcat aspru condamnat de Domnul. „Vai de cel prin care vine sminteala!”, exclamă Învățătorul. În cazul acesta, chiar sinuciderea pare un păcat mai mic. Această remarcă trebuie să fie un important semnal de alarmă. E chiar mai mic păcatul de moarte pentru că el implică numai moartea ta, pe când a învăţa pe cineva la păcat înseamnă să te ucizi atât pe tine, cât şi pe celălalt. Se cunoaşte bine faptul că dacă în educaţia primară cineva e învăţat cu obiceiuri rele, cu mult mai greu va putea fi el îndreptat decât dacă ar fi deprins aceste apucături la maturitate. 

Completând acest înţeles despre pericolul smintelii, Domnul adaugă că dacă sminteala vine prin mână, picior sau ochi, e mai bine să le tai şi să le arunci de la tine decât să fii infectat cu totul de sămânţa răutăţii. Au existat unii care chiar au interpretat ad litteram acest verset şi s-au automutilat pentru a nu comite păcate, însă nu aceasta intenționează Domnul Hristos sa îi învețe pe ucenici și pe noi. Mântuitorul doar accentuează cât de importantă este eliminarea ispitei, pentru a nu ajunge prin ea la fărădelege. Odinioară spunea părintele Cleopa că păcatul are mai multe grade: primul e ispita, care nici nu e păcat în realul sens, ci sămânţa rea pe care vrăjmaşul o aruncă. Dacă noi nu o primim, am scăpat. Din contră, dacă o primim, înseamnă că ne-am îndulcit cu gândul la păcat. Pasul următor e stăruirea în gândul cel rău sau „a sta de vorbă cu cel rău”. Pasul următor este păcatul în cuvânt, iar apoi în faptă. Această scară a răutăţii de va fi surpată la timp, omul nu ajunge să se smintească cu totul, adică să îşi strice iremediabil haina cea albă primită la botez. 

Domnul Iisus mai adaugă că trebuie să nu dispreţuim pe cei mai mici. Aceasta pentru că ei sunt mici doar în legătură cu vârsta, în coordonate de timp. Ei vor fi la un moment dat maturi. Dar de îndată ce şi aceștia au îngeri păzitori ca şi noi, înseamnă că se află înaintea Bunului Dumnezeu pe aceeaşi treaptă cu oamenii maturi. Toţi suntem iubiţi de Dumnezeu, copii sau oameni înaintați în vârstă. E de datoria noastră să rămânem curaţi pentru a putea să Îl slăvim pe Dumnezeu la fel ca şi pruncii, lipsiţi de răutate.