Ce putem trata cu tinctură de coada-calului
Folosită de grecii antici pentru proprietățile sale hemostatice, coada-calului este una dintre plantele dedicate sănătății omului.
Pentru prepararea tincturii aveți nevoie de plantă uscată, pe care o dați prin râșnița de cafea până obțineți o pulbere. Din acestă pulbere puneți 20 de linguri într-un borcan din sticlă și turnați deasupra 500 ml de alcool de 50º, amestecând încontinuu, pentru a omogeniza.
Borcanul se închide ermetic și se lasă la macerat, la loc călduros, timp de 14 zile, agitând borcanul zilnic de 4-6 ori. La sfârșit se filtrează, iar tinctura se păstrează în recipiente din sticlă, închise la culoare.
Se administrează câte o linguriță de tinctură, de 3-4 ori pe zi, diluată în 100 ml de apă. Curele cu tinctură de coada-calului nu vor depăși 90 de zile consecutive, după care se face o pauză de 45 de zile, apoi se poate relua, la nevoie.
Între indicațiile terapeutice ale tincturii amintim:
- reduce riscul de sângerare
- asigură buna funcționare a sistemului urinar
- stimulează sinteza de colagen
- reduce disconfortul la nivelul articulațiilor, ligamentelor și tendoanelor
- previne osteoporoza prin remineralizarea sistemului osos
- combate căderea păruluii
- menține sănătatea scalpului
- combate depresia
- combate anxietatea
- detoxifică organismul
- reduce transpirațiile abundente.
Persoanele care suferă de hepatită virală, toxică, metabolică, steatoză și ciroză hepatice, ulcer gastric și duodenal în forme avansate, gastrită hiperacidă, femeile însărcinate și cele care alăptează nu trebuie să consume această tinctură.
*Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte de a începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro