Păi, să te formezi. Există tot felul de posibilităţi de formare. E nevoie de dobândirea unor deprinderi diferite de cele pe care ni le formăm în facultate. Acolo învăţăm ca să luăm examene şi burse, sau chiar să copiem, să contrazicem, să judecăm, să etichetăm, să predicăm, să dăm sfaturi mai ales când nu ni le cere nimeni... Da, din păcate învăţăm să fim experţi în a părea ceea ce nu suntem... Şi apoi ne mirăm de ce nu ne crede nimeni, de ce nu ne ascultă nimeni, de ce nu suntem apreciaţi...

Ce să facem ca să devenim consilieri? Mai întâi să ne formăm la şcoala Duhului Sfânt, să învăţăm de la Domnul iubirea şi smerenia Lui, să învăţăm să urâm păcatul şi să-l iubim pe păcătos. Să învăţăm să comunicăm cu adevărat. Să învăţăm mai ales, să-l ascultăm pe cel din faţa noastră lăsându-ne cu totul deoparte pe noi înşine. Această artă şi un preot ar trebui să o dobândească, pentru că astăzi omul nu mai ascultă predici. Nu se mai recunoaşte pe sine într-o predică inspirată sau copiată din cărţi scrise pentru alte vremuri şi alţi oameni... Şi asta se învaţă din contactul viu cu omul viu şi cu Dumnezeu Cel Viu! Altfel riscăm să predicăm frumos şi să nu intrăm în rai, cum ne sugerează o glumă cam amară, dar demnă de luat în seamă. Cică, într-un accident de circulaţie produs de un şofer de autobuz, au murit şoferul şi un preot aflat în autobuz. Şi s-au prezentat amândoi la poarta Raiului. Preotul, un foarte bun şi cunoscut predicator şi Costică, un şofer care circula mereu cu viteză, nu prea respecta regulile de circulaţie şi înjura... ca un şofer! Aşadar, se întâlnesc amândoi la poarta Raiului. Părintele se uită la Costică şi zice: „Uite şi la ăsta ce tupeu! După ce că m-a omorât, mai vrea şi să intre în Rai”. Se deschide poarta, iese îngerul şi zice: „Costică, intră! Părinte, stai aci, că vine să te ia dincolo!”. Zice părintele: „Nu se poate, ai greşit. Eu sunt Părintele cutare, din oraşul cutare. M-a omorât nenorocitul ăsta în accident. Eu toată viaţa mea am predicat, L-am propovăduit pe Domnul”. „Da, părinte, e adevărat, numai că atunci când predicai mata toţi dormeau, iar când conducea ăsta, toţi se rugau!” Să mă iertaţi, vă rog, şi-L rog şi pe Domnul să mă ierte pentru glumă, dar să nu ne lase fără folosul ei...

Aşadar, primul lucru pe care îl are de făcut un om care vrea să devină consilier este să înveţe să asculte şi să-L roage pe Dumnezeu să-l facă să iubească şi să rabde toate cele şi să dea răspunsurile cuvenite la timpul cuvenit. Apoi învaţă să nu judece, orice-ar auzi să nu judece. Şi-apoi învaţă să nu dea nici un sfat.

(Monahia Siluana Vlad, Meşteşugul bucuriei, Editura Doxologia, Iaşi, 2009, pp. 91-92)