Cuvântul „miride” provine din limba greacă, de la un verb însemnând „a împărți, a distribui, a diviza”. Astfel, miridele sunt părticele mărunte de pâine, pe care preotul le scoate din prescurile folosite la Proscomidie (fără cea din care s-a scos Sfântul Agneț) și așezate pe disc, alături de Sfântul Agneț. Fiecare dintre bucățile mici pe care preotul, când proscomidește, le scoate cu copia din prescură (în formă de triunghi) și pe care le așază pe disc în jurul agnețului sunt pentru pomenirea Maicii Domnului (1 miridă), a sfinților (9 miride), a episcopului local (1 miridă), a conducătorilor statului (1 miridă) și a ctitorilor (1 miridă), firimiturile mici fiind pentru pomenirea viilor și a morților ale caror nume sunt scrise pe pomelnicele aduse de creștini.

Miridele – atât cele pentru sfinți cât și cele pentru credincioși – nu se prefac în Trupul Domnului ca Sfântul Agneț, ci numai se împărtășesc de sfințenia pe care o primesc de la Sfântul Agneț, lângă care sunt așezate.

În Biserica primară, participarea credincioșilor la Sfânta Jertfă consta în împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului. În condițiile în care împărtășania a devenit tot mai rară s-a simțit nevoia unei participări mai intime la Sfânta Jertfă. Astfel apare practica scoaterii miridelor pentru credincioși ca o substituire a împărtășaniei. Venind la slujbă, credincioșii aduceau câte o prescură pentru fiecare nume de pomenit, din care se scotea o miridă. Cu timpul s-a îngăduit să fie adusă o prescură pentru mai multe nume.