Ce sunt Sfintele Taine?
Ca pildă prin excelență, să cităm Dumnezeiasca Euharistie, unde o simplă bucată de pâine și puțin vin se transformă în adevăratul Trup și Sânge al lui Hristos, fără să-și piardă însușirile lor firești.
Sunt fapte sfințite, prin care o oarecare parte a lumii materiale se adapă cu harul dumnezeiesc și, fără să-și piardă compoziția, structura sau însușirile sale, constituie un mijloc sfințitor pentru om, purtător al energiilor Duhului Sfânt. Și, ca pildă prin excelență, să cităm Dumnezeiasca Euharistie, unde o simplă bucată de pâine și puțin vin se transformă în adevăratul Trup și Sânge al lui Hristos, fără să-și piardă însușirile lor firești.
Și cei ce se împărtășesc văd pâine și vin, simt gustul pâinii și al vinului, însă în realitate sunt Trupul și Sângele Domnului nostru. Și, potrivit cu starea duhovnicească a celor ce se împărtășesc, el se face hrană pentru suflet, medicament de nemurire, izvor de viață duhovnicească sau foc mistuitor. Lucruri asemănătoare se petrec cu toate Tainele.
(Arhimandritul Epifanie I. Teodoropulos, Crâmpeie de viață, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 134)
Ce trebuie să știe cel care vrea să se împărtășească
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro