Lucrurile sunt simple şi uşoare în viaţa duhovnicească, în viaţa în Hristos; ajunge să aveţi discernământ. Când vă stânjeneşte ceva, un gând, o ispită, o năvălire, atunci dispreţuindu-le pe toate acestea, să vă întoarceţi luarea aminte, privirea către Hristos. Acela vă va lua de mână şi vă va dărui îmbelşugat dumnezeiescul Său har. Voi să faceţi puţină străduinţă. Luăm un milion, îl tăiem într-un milion de părticele; o milionime dintr-o asemenea părticică este străduinţa omului, adică puţină dispoziţie. Mişcaţi-vă către Dumnezeu şi într-o clipită vine dumnezeiescul har. O cugetaţi, şi îndată vine Duhul Sfânt. Nu faceţi nimic. Mişcaţi-vă către cele de acolo şi vine degrabă harul dumnezeiesc. Îndată ce suspinaţi, vine, lucrează. Ce spune Apostolul Pavel: ...Se roagă pentru noi cu suspine negrăite (Romani 8, 26). Mare înţelepciune! Acestea nu sunt simple cuvinte, vorbe, ci Cuvântul viu al lui Dumnezeu.

Când vedeţi duhul cel potrivnic venind să vă înşface, voi să nu vă lăsaţi stăpâniţi de teamă, nici să-l priviţi, nici să vă străduiţi a-l scoate dinlăuntrul vostru. Ce faceţi? Cel mai bun mijloc este dispreţul. Adică deschideţi-vă braţele, deschideţi-vă mâinile către Hristos, precum copilaşul care vede o fiară sălbatică şi nu se teme, căci alături de el este tatăl lui şi-i sare în braţe. Chipul acesta, adică dispreţul, să-l folosiţi la orice năvălire a vicleanului şi la orice gând. În acea clipă în care sufletul vostru are nevoie şi vă luptaţi, să strigaţi: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”. Pe toate să le primiţi prin rugăciune.

Acesta este un mare secret. În ceasul ispitei, când îl dispreţuiţi, vicleanul vă cufundă, vă coboară şi vă strânge, şi le face pe cele ale lui, iar nu pe cele pe care le vreţi voi. Trebuie să apucaţi să faceţi acea deschizătură către Dumnezeu. Însă, pentru a izbândi aceasta, trebuie să vă lumineze dumnezeiescul har. Dacă asta nu se face îndată, atunci vă răpeşte vicleanul şi, în vreme ce vă străduiţi să-l alungaţi, el deja v-a prins... Vom înălţa mâinile către Hristos, iar El ne va da harul Său.

(Ne vorbește părintele Porfirie, Editura Egumenița, pp. 250-251)