În vremea aceea, luând pe Iisus, ostașii L-au scos afară ca să-L răstignească. Și L-au dus la locul zis Golgota, care se tălmăcește «Locul Căpățânii». Iar când L-au răstignit, era ceasul al treilea. Și, de la ceasul al șaselea, întuneric s-a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea. Iar la al nouălea ceas, a strigat Iisus cu glas mare: Eloi, Eloi, lamá sabahtaní?, care se tălmăcește: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? Iar unii din cei care stăteau acolo, auzind, ziceau: Iată, îl strigă pe Ilie. Și alergând unul, a înmuiat un burete în oțet, l-a pus într-o trestie și I-a dat să bea, zicând: Lăsați să vedem dacă vine Ilie ca să-L coboare. Iar Iisus, scoțând un strigăt mare, Și-a dat duhul. Atunci catapeteasma templului s-a rupt în două, de sus până jos. Iar sutașul care stătea în fața Lui, văzând că astfel Și-a dat duhul, a zis: Cu adevărat, Omul acesta era Fiul lui Dumnezeu! Și erau și femei care priveau de departe; între ele era Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov cel Mic și a lui Iosi, și Salomeea, care, pe când era El în Galileea, mergeau după El și Îi slujeau, și multe altele care se suiseră cu El la Ierusalim. (Marcu 15, 20, 22, 25, 33-41) (Vineri în săptămâna a 35-a după Rusalii)

Sfântul Marcu povestește foarte amănunțit modul în care a avut loc răstignirea Domnului pe cruce și apoi evenimentele ce au urmat-o. De fapt, începând încă din momentul în care Domnul Se află cu ucenicii la rugăciune în grădina Ghetsimani, detaliile se înmulțesc, prin contrast cu descrierile sumare dinainte, așa încât cititorul atent este purtat în timp, la acel moment dramatic. Evanghelistul spune și când a avut loc fiecare dintre momentele Pătimirii, cu o precizie orară, care ține de modul de calculare a timpului din acea vreme. Astfel, se știe că Domnul Iisus a fost dus pe dealul din afara cetății, numit Golgota – care înseamnă „locul căpățânii”, interpretat în tradiția creștină drept locul unde a fost înmormântat, cu mii de ani în urmă, protopărintele Adam, iar răstignirea a avut loc la ceasul al treilea, adică aproximativ la trei ore de la răsăritul soarelui. Așadar, încă era dimineață, iar Iisus a rămas pe cruce timp de trei ore, până pe la vremea prânzului, când cerul s-a întunecat. 

Trei ceasuri trec apoi în tăcerea cumplitei suferințe, după cum descrie Evanghelistul, la sfârșitul cărora Iisus a zis cu glas mare: „Eloi, Eloi, lama sabahtani?”, o expresie în limba ebraică, tradusă prin: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?”. Acesta este primul verset al Psalmului 21. Rostirea lui poate fi un indiciu că Domnul Iisus a petrecut pe Cruce în tăcerea buzelor, însă recitând psalmi, rugându-Se pentru noi către Tatăl cel ceresc. Iar toate s-au întâmplat sub supravegherea gărzilor romane, a reprezentanților templului și a diferiților trecători care Îl batjocoreau, cerându-i să Se coboare de pe cruce și spunând că îl strigă pe Ilie, fiindcă ei vorbeau aramaica și nu mai înțelegeau limba ebraică în care se scriseseră cărțile Vechiului Testament. 

Marcu nu amintește despre rugăciunea lui Iisus prin care cere iertarea celor ce L-au răstignit, nici de vreo discuție a Lui cu tâlharul de pe cruce și nici de rugăciunea finală prin care Și-a încredințat duhul Său Tatălui, așa cum face Luca (23, 34-46). Aadaugă că, la un moment dat, Iisus a scos un strigăt mare și Și-a dat duhul. După acest moment sau concomitent cu el, în templul aflat la o distanță de mers de cam 20 de minute, catapeteasma, adică peretele care despărțea camera mare de cea numită „Sfânta Sfintelor”, s-a rupt în două, de sus până jos. Acest eveniment are o încărcătură simbolică: Dumnezeu a părăsit locul locuirii Sale, acolo unde se afla Chivotul Legii. Legea veche s-a sfârșit pentru că Hristos S-a jertfit pentru oameni, așadar, toate poruncile mozaice privind jertfele, ofrandele și celelalte, nu mai sunt valabile, iar templul nu mai e locul central de slăvire a Celui Preaînalt.

Revenind înapoi la locul răstignirii, Marcu povestește apoi cele întâmplate după moartea Domnului: sutașul care Îl păzea a mărturisit că Iisus este Fiul lui Dumnezeu. Din context nu se înțelege ce l-a determinat pe acest conducător de soldați să afirme acest lucru. Ceilalți Evangheliști completează cu detalii care ne fac să înțelegem că moartea lui Iisus a fost un eveniment atât de tulburător și solemn, încât cei din jur au fost șocați. Nu numai că s-a întunecat cerul în acel moment, ci a avut loc și un cutremur mare. Matei mai vine cu un amănunt, anume că unele morminte s-au deschis și morții au înviat (Matei 27, 52-53). 

În sfârșit, sunt menționate și unele femei care se aflau de față, deși nu chiar lângă cruce, ci priveau de departe. Acestea, cunoscute sub numele de „mironosițe”, adică purtătoare de mir, Îl urmaseră pe Iisus încă de la începutul misiunii Sale, din Galileea. Era obiceiul lor să fie discrete, să fie prezente numai de la distanță. Nicăieri în Evanghelie nu se vorbește prea amănunțit despre ele, așa cum se face de exemplu cu Apostolii. Totuși se știe că ele L-au urmat pe Iisus pretutindeni. Printre ele se număra Maria Magdalena, cea care L-a văzut cea dintâi pe Domnul înviat, dis-de-dimineață, la mormânt (Ioan 20, 11-18) 

Momentele de mare tensiune din vremea Pătimirii Domnului sunt marcate nu doar o dată pe an, în Vinerea Mare, în viața creștinilor. Mai ales la mănăstiri, unde se săvârșesc cele șapte laude ale zilei, amintirea Crucii și a răstignirii se face zilnic. Slujbele ceasurilor întâi, al treilea, al șaselea și al nouălea aduc aminte de aceste momente tragice. Cu atât mai mult, în Postul Mare, cântările de la slujbele ceasurilor, însoțite de metanii, ne duc cu gândul la Pătimirile Domnului pentru noi, oamenii. Iar dacă Hristos S-a rugat pe cruce pentru toți oamenii, în ciuda suferinței și batjocurii pe care o suporta, atunci credincioșii creștini Îl imită, nelăsând să treacă prea multă vreme fără să înalțe și ei rugăciuni.