Porunca dragostei creştineşti cuprinde în sine celelalte porunci dumnezeieşti, căci Însuşi Domnul a zis: „Pe aceste două porunci se sprijină toată Legea şi Proorocii” (Matei 22, 40). Şi aceste două porunci sunt poruncile dragostei către Dumnezeu şi către aproapele. Iar cel care cleveteşte este vădit lucru că nu are dragoste frăţească. Cum poate să zică cineva că iubeşte pe aproapele său, când el defăimă şi nedreptăţeşte pe fratele său prin clevetire mincinoasă?

„Aşa dară să nu judecăm unul pe altul, ci gândiţi-vă mai bine să nu daţi fratelui pricină de poticnire şi de sminteală!” (zice Sf. Apostol Pavel, în Cartea cea către Romani, 13-3). Dacă cel care ieri a greşit, astăzi s-a pocăit şi s-a îndreptat înaintea lui Dumnezeu, atunci oare, ce răspuns vom da la judecată pentru necinstea şi sminteala pe care o facem prin clevetirea celui nevinovat (căci tot cel care s-a pocăit, nevinovat este înaintea lui Dumnezeu).

(Sfântul Ioan Iacob de la Neamț - Hozevitul, Pentru cei cu sufletul nevoiaș ca mine... Opere complete, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 370)