Părintele Paisie Aghioritul ne spune că greşelile pe care le facem fără să ştim nu sunt chiar atât de grave. Acesta adaugă că păcatele sunt tot păcate oricum ar fi, însă pot exista anumite circumstanţe atenuante. Atunci când cădem în păcat din neştiinţă, Dumnezeu prin milostenia Sa nemărginită va face în așa fel încât acea greșeală să poată fi folosită drept pildă de îndreptare. Asta înseamnă că atunci când greșim fără intenție, Dumnezeu folosește păcatul nostru în scopuri bune, explică acesta.

Dar atunci când plănuim dinainte și păcătuim cu bună știință pentru ca mai apoi să ne căim, trebuie să ne rugăm ca păcatului nostru să nu aibă și alte consecințe decât ne-am aștepta noi și să nu degenereze.

Unii dintre noi pot fi supuși mai multor ispite decât alții. Dumnezeu va fi milostiv cu aceștia.

Părintele spune: Unii oameni pornesc la drum fără să aibă intenția de a păcătui dar între timp sunt ispitiți și cad pradă păcatului. Aceștia se căiesc, se străduiesc să nu mai păcătuiască dar cad din nou pradă tentației. Astfel de persoane au circumstanțe atenuante întrucât nu doresc să păcătuiască, se lasă ispitiți dar după care se căiesc. Însă acela care spune: „Dacă vreau să ating acest scop, trebuie să păcătuiesc,” păcătuieşte intenţionat şi cu ştiinţă. Cu alte cuvinte, plănuieşte să păcătuiască în tovărăşie cu diavolul. Asta este cu atât mai rău întrucât este premeditat... O astfel de persoană nu ar trebui să se aştepte să primească ajutor, deoarece nu îl merită şi va muri cel mai probabil fără să primească iertare.

Unii spun că așteaptă până sunt ţintuiţi la pat ca să îşi mărturisească păcatele. Dar cei cu păcate săvârşite cu bună ştiinţă nu vor putea face nici măcar asta. Părintele povesteşte despre un afacerist care dorea să procedeze astfel: Când voi fi mai bătrân voi merge în Ţara Sfântă şi mă voi boteza în râul Iordan ca să mă spăl de păcate și a continuat să trăiască în păcat. Atunci când să se simțea secătuit de puteri și abia se mai putea ține pe picioare, a spus către sluga sa: Am decis să merg în Ţara Sfântă şi să mă botez în râul Iordan. Iar sluga i-a răspuns simplu: Stăpâne, dacă ai inima curată vei merge, iar dacă nu, vei muri pe drum. A fost ca o proorocire. Imediat ce a ajuns în Atena ca să îşi pregătească actele necesare a murit! Cei care l-au găsit i-au luat toţi banii pe care îi avea și au plătit ca să-l trimită într-un sicriu înapoi în orașul său natal.

O viață în pocăință înseamnă în general să încercăm să evităm să păcătuim, cu atât mai mult cu bună știință. Trebuie să mergem să ne mărturisim constant păcatele pe care le-am săvârșit căzând pradă ispitelor. Putem fi siguri că Dumnezeu va fi milostiv atunci când intențiile noastre sunt sincere. Însă cei care păcătuiesc cu intenție crezând că se pot căi mai târziu nu pot să nu aibă același sprijin de la Dumnezeu. Chiar și atunci când ne amânăm spovedania sau Sfânta Împărtășanie înseamnă că suntem împăcați cu păcatele noastre, cu viața pe care o avem și nu vrem ajutor de la Dumnezeu. Asta înseamnă că păcătuim cu știință. Dacă vrem să trăim în pocăință așa cum ne învață Hristos trebuie să fim atenți mereu la păcatele noastre. Dacă ne facem părtași Sfintelor Taine în mod constant vom găsi iubirea și milostivirea lui Dumnezeu. Acesta va deveni astfel sprijinul nostru pentru a găsi mântuirea.