La spovedanie nu trebuie să spui acele păcate de care ai fost dezlegat la spovedaniile anterioare și pe care nu le-ai mai repetat, altminterea ar însemna că nu ai încredere în puterea Tainei săvârșite prin spovedanie. Nu trebuie să-ți amintești de persoana cu care ai fost în clipa săvârșirii păcatului, ci să te osândești numai pe tine. 

Cei care se mărturisesc și spun păcatul numai pe jumătate și restul nu, cei care nu iau hotărârea de a spune tot păcatul, aceștia sunt cu un picior la duhovnic și cu altul la păcat. Tu ai venit să te pocăiești, și totuși nu te căiești de păcate, fiindcă nu știi să te pocăiești cum trebuie, adică îți aduci aminte de păcate în chip rece și indiferent. Tu ai înșirat toate mărunțișurile, iar ceea ce este mai important ai scăpat din vedere. Nu ți-ai mărturisit cele mai grele păcate, nu ai recunoscut și nu ți-ai notat că nu iubești pe Dumnezeu, că urăști pe aproapele, că nu crezi în cele ce spune cuvântul lui Dumnezeu și ești plin de mândrie și de slavă deșartă.

În aceste patru păcate intră toată prăpastia de răutăți și toată corupția noastră sufletească. În esență, ele sunt rădăcinile principale din care răsar toate vlăstarele căderilor noastre în păcate.

(Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovnicească cu lumea, trupul și diavolul, ediție revizuită, Editura Agaton, Făgăraș, 2009, pp. 64-65)