Celor ce îi iubesc pe ceilalţi le place curăţenia, în suflet şi în jur

Cuvinte duhovnicești

Celor ce îi iubesc pe ceilalţi le place curăţenia, în suflet şi în jur

Celor ce îi iubesc pe ceilalţi le place curăţenia, în suflet şi în jur. Ei apreciază ajutorul altora şi nu refuză să dea ajutorul lor altora. Lor le face plăcere să păşească în lături pentru a face loc altora.

Celor ce îi iubesc pe ceilalţi le place curăţenia, în suflet şi în jur. Ei apreciază ajutorul altora şi nu refuză să dea ajutorul lor, altora. Lor le face plăcere să păşească în lături pentru a face loc altora. Ca şi Dumnezeu, ei sunt arşi de dorinţa ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să ajungă să cunoască adevărul. Recunoscând măreţia Dumnezeului celui viu, ei se consideră fiinţe de nimic. Ei se văd ca pe nişte organe minuscule ale misteriosului şi marelui trup al Bisericii, al cărui cap este Hristos. Ei nu impun şi nu pornesc ceartă; lor nu le este teamă de această viaţă şi nici nu se înfricoşează de moarte. Ei laudă faptele bune ale tovarăşilor lor, dar pe ale lor le ţin în secret. Şi astfel, în ordine, în armonie şi fericiţi, ei migrează ca un stol de păsări către regiuni mai calde - către împărăţia luminii divine şi căldurii Tatălui. 

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Credinţa poporului lui Dumnezeu, Traducere de Diana Potlog, Editura Sophia, Bucureşti, 2001, p. 43)