Doi fraţi, locuind deosebi, au mers unul la altul; şi a zis unul către celă­lalt: „Voiesc să mă duc la Avva Zinon şi să-i spun lui oarece gând". Zis-a şi celălalt: „Şi eu voiesc aceeaşi". Şi s-au dus amândoi împreună. Şi, luându-l fiecare deosebi, i-au vestit gândurile lor. Şi unul adică, vestind, a căzut la bătrânul, rugându-l pe dânsul cu multe lacrimi să se roage pentru dânsul, şi stareţul i-a zis lui: „Du-te, şi nu te vinde pe sineţi, şi nu cleveti pe nimeni, şi nu te lene­vi de rugăciunea ta". Şi, ducându-se fratele, s-a tămăduit. Iar celălalt, spunând gândul său bătrânului, a adăugat cu slăbănogire [în grai] şi cu lenevire, zicând: „Roagă-te pentru mine". Şi n-a cerut cu osteneală [deadinsul]. Iar după o vreme, s-a întâmplat lor să mear­gă unul la altul; şi a zis unul către celălalt: „Atunci când ai mers la bătrânul, i-ai vestit lui gândul pe care voiai a-l spune lui?" Iar el a zis: „Da". întrebat-a acela: „Oare te-ai folosit vestind lui?" Răspuns-a fratele: „Da, cu rugăciunile bătrânului, m-a tămăduit Dumnezeu". Iar el a zis: „Eu, măcar că i-am vestit, n-am simţit tămăduire". Zis-a lui cel ce s-a folosit: „Şi cum ai rugat pe bătrânul?" Răspuns-a acela: „I-am zis lui: «Roagă-te pentru mine, că am cutare gând»". Iar el a zis: „Eu, atunci când i-am vestit lui, am udat picioarele lui cu lacrimi, rugându-l pe dân­sul să se roage pentru mine, şi, prin rugăciu­nile lui, m-a tămăduit Dumnezeu".

Şi acestea ni le-a povestit nouă bă­trânul, învătându-ne că dator este cel ce roagă pe cineva din Părinţi despre gânduri să-l roage cu durere şi din toată inima, ca pe Dumnezeu, şi atunci va dobândi; iar cel ce cu lenevire vesteşte, sau ispitind, nu numai că nu se foloseşte, dar se şi osândeşte.

(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 106)