Sunt cuvintele prin care Mitropolitul Dimitrios de Eggumenissa (Grecia) argumentează realismul descoperirii moaștelor celor trei Sfinți: Rafail, Nicolae și Irina. O troiță de sfinți reunind slujirea cu martirajul, maturitatea duhovnicească – Sfântul Rafail era preot și învățat duhovnic, Nicolae diacon luminat – Irina era o copilă, de 12 ani, fiica primarului din Karies (de lângă Thermi, în Lesvos) care avea să fie ucisă și arsă  de turci dinaintea comunității creștine pe care o voiau ruptă de creștinism. Vorbind în Duhul Sfânt, Dumnezeu avea să descopere după 500 de ani povestea vieții lor. De ce avem nevoie de sfinți? De ce viața lor este importantă în raport cu viața noastră? De ce, de exemplu, Duminica aceasta  – ultima înaintea Floriilor  – este dedicată Mariei Egipteanca, o desfrânată pocăită – veți zice, și atât? Evangheliile Duminicii (Marcu 10, 32-45 și Luca 7, 36-50) lămuresc. Pe de o parte, avem Vestirea Patimilor Mântuitorului de către El Însuși. Hristos nu merge la Patimă fără voia Sa, anulându-și ori neatent la firea Sa umană. Și textul de la Marcu mai are o cheie. Doi dintre Apostoli cer funcții în ceea ce bănuiau a fi slava Lui.

Cer chiar să stea de-a dreapta și de-a stânga – locuri de neprețuit în mintea oamenilor, aproape de șef, nu- în slava ce va să vină. Fără a ști că până în slavă Hristos trece prin moarte și iad. Din celălalt text, de la Luca, ne este adusă dinaintea sufletului povestea femeii celei păcătoase care  varsă mirul din vasul de alabastru, mult și scump, și-i spală picioarele cu lacrimile pocăinței sale. Poate de aceea ne așează Biserica în zi de duminică și icoana Mariei Egipteanca. O prostituată care se convertește la Hristos și trăiește o viață în pustia Iordanului. Îi dăruiește tot Domnului Hristos. Și abia dăruind totul primește totul. Sfârșitul vieții ei ține de întâlnirea cu un preot ce-i iartă păcatele și-i aduce, după 40 de ani, Euharistia ca hrană a Împărăției. Lecția este aceea a dăruirii de sine pentru a primi pe Hristos. Este aceea a răbdării unei vieți de jertfă pentru a primi răspunsul Celui Jertfit – spre viața veșnică.

Lecția Mariei Egipteanca pentru azi e simplă. Trebuie doar înțeleasă ca un adânc de lumină. Prostituată – deloc ieftină deși de cele mai multe ori viața ei ne spune că se oferea gratis – în Egipt, Maria prinde un zvon. Oamenii se închinau la Ierusalim Crucii lui Hristos. Nu pare creștină. Sau nu după regula faptelor. Obține o plecare pe mare spre Ierusalim, plătită desigur cu trupul. Ajunsă însă la Sfântul Mormânt ori poate la Mănăstirea Crucii – pe atunci în afara Ierusalimului – nu reușește să intre în sfântul locaș. Un curent, un vânt tăios de curaj, o respinge. Icoana maicii Domnului o încurajează să se apropie de Maica Domnului căreia-i promite să-și schimbe viața, să o lase în grija lui Dumnezeu. Maica Domnului o ajută. Prostituata rămâne la porțile de ieșire din Ierusalim. Femeia rănită de păcate se îndreaptă spre o mănăstire de la malul Iordanului. Unde primește Euharistia, Împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului Hristos, ca o arvună a vieții pe care o va duce. Femeia păcătoasă ia în serios darul lui Dumnezeu. Trăiește o viață din câteva pâini. În arșiță și frig. În melancolia unei vieți ascunse între dunele nesfârșite ale pustiului. Murea uitată dacă unul din părinții vremii, Zosima, nu insista să urmeze semnele viețuirii sale. Și dacă acesta nu o asculta. Când va reveni, după un an, Maria ce fusese cândva desfrânată în Egipt, trecuse în slava lui Dumnezeu. Lângă El. Lecția vieții ei pentru noi? Caracterele nu se cresc de astăzi pe mâine. Nu rodesc la viteza unei lămpi de ultraviolete doar pentru ca rodul să poată fi vândut.

Caracterele se nasc cu efort personal, cu voință și Întâlniri cu adevărul. Scriu aceste rânduri marcat despre viteza în care România a fost brăzdată de rănile incompetenței și demisiilor, de sărăcia de vocații reale prin care celelalte vocații reale să-și hrănească dinamica unui curaj creativ, puternic, luminos. Sfânta Maria Egipteanca marchează de veacuri viața Bisericii. Ea este hârtia de turnesol a unei Tradiții care se împlinește în zilele acestea în propriile noastre vocații. Din margine de păcat în miezul Împărăției, Maria Egipteanca ne arată că este semnul că Dumnezeu vorbește serios când ne propune mântuirea. Că nu legea făcută de mână omenească ne încarcă de responsabilitate ci chipul lui Dumnezeu care încarcă sufletul nostru de conștiința Raiului. De la chip la asemănare cu Dumnezeu pare o clipă de lectură de Scriptură dar cine trăiește promisiunea aceasta a Mântuitorului ca exercițiu de viață cotidiană știe că Domnul folosește sensul propriu al cuvintelor. Descoperind inimilor noastre, în Duhul Sfânt, tăria de caracter prin care să ne susținem proiectul de viață. Lipit de voința lui Hristos. Deplin împlinit în El.

Ne apropiem de Taina Floriilor, Intrarea în Ierusalim a Domnului Hristos. Între Duminica aceasta și cea a ramurilor de finic jucate în mâini de pruncii Ierusalimului vom trăi împreună Sâmbăta lui Lazăr. Un fel de exercițiu de memorie, de lecție deschisă asupra Învierii Domnului. Hristos ne arată în toate că se poate. Că El e începătură Învierii. Că prin El viază darurile noastre. Că ținta vieții nu e să ședem în dreapta ori în stânga celor care par că ne conduc sau chiar conduc. Ci să locuim în El, Care dă luciditate celor responsabili și bucurie celor temători. Și mai ales ne dovedește că avem un Dumnezeu profesionist. Care folosește întotdeauna sensul propriu al cuvintelor... Și El ne-a spus că este Calea, Adevărul, Viața. Că El este Învierea!

Sursa: tribuna.ro