„Iubi-Te-voi Doamne, vârtutea mea. Domnul este întărirea mea şi scăparea mea şi izbăvitorul meu, Dumnezeul meu, ajutorul meu şi voi nădăjdui spre Dânsul Apărătorul meu şi puterea mântuirii mele şi sprijinitorul meu. Lăudând voi chema pe Domnul şi de vrăjmaşii mei mă voi izbăvi” (Psalmul 17, 1-4).

„Nu este inteligent cine vorbește, ci cel care știe când să vorbească”, spune Avva Isaia. Am tăcut în mintea mea, m-am rugat, am meditat îndelung la cele întamplate de curând  la chilia Părintelui Proclu Nicău, unchiul și îndrumătorul meu, iar conștiința mi-a zis: mărturisește  adevărul, spune despre ceea ce știi că ai trăit și cum te-ai folosit cât erai în chilia Parintelui Proclu.

Acum mai bine de cinci decenii de la groaznicul decret anti-ortodox și anti-monahal din 1959/nr.410, smerit, părintele Proclu pornea cu binecuvântarea și la îndrumarea Părinteleui său duhovnic, Cleopa Ilie, în locurile de unde pornise demersul său ascetic și spiritual, în ținutul natal de la Mitocul Bălan. Aici, chiar în capătul satului, la margine de pădure, în apropierea unui șipot curgător, și-a ridicat cu mâinile sale o chilie, un loc de rugăciune în care să-și plângă păcatele și să se roage pentru lume. 

În scurt timp, acesta va deveni pentru mulți, foarte mulți pelerini din Moldova dar și de pretutindeni, o oază de fericire și de mângâiere, de reculegere și meditație adâncă dar și izvor de pocaință și smerită cugetare, primind prin sfatul și rugăciunile părintelui Proclu răspunsuri  la marile întrebări și încercări ale vieții. Chilia devenise pentru Părintele o arenă de luptă ascetică și un loc de întâlnire cu Dumnezeu dar și oază duhovnicească pentru pelerini.

Viața  monahală pură, smerită,  ortodoxă,  traită  de părintele Proclu în chilia sa,  a fost  o cale asumată; scopul căii a fost  atingerea păcii și îndumnezeirea. Pe această cale, chiar după ce părintele Proclu, mutându-se la Cer, mai aproape de Domnul, a părăsit această chilie, pe calea virtuților, căderile, dușmanii mântuirii omului și schimbările se întâlnesc, există disprețuire față de cele sfinte, fructe ale nepriceperii, sterilitate și tristețe. Există un mare și nespus regret, plânsul dureros al inimii, la pierderea prin mistuire în ziua de 2 iunie 2023, în jurul orei 16.00, a chiliei regretatului părinte Proclu Nicău din satul Mitocu-Bălan, îndrumătorul, povățuitorul și rugătorul nostru către Atotmilostivul Dumnezeu.

Mărturisesc, și poate mulți creștini care au călcat pragul chilliei părintelui Proclu sunt în asentiment cu mine, că aceasta a fost o ante-cameră a Împărăției lui Dumnezeu, un loc de sfințenie, de rugăciune neîncetată, de priveghere și meditație, de plângere a păcatelor dar și de arvunire a aleselor daruri ale Duhului Sfânt. 

De ce a luat foc? Cine e vinovat? Punerea în scenă a unor lucruri închipuite și total neadevărate ca și motiv al mistuirii chiliei ca și voință divină, constituie o totală blasfemie și lipsă de respect față de un loc care, deși mistuit, ne îndeamnă la tăcere, la reflexie, la introspecție, la rugăciune.

Să ne rugăm ca Atotputernicul Dumnezeu, prin mijlocirile rugăciunilor  Maicii Domnului și ale tuturor Sfinților Săi, să trimită asupra noastră Puterea Sfântă care să ne dea mângâiere și har în aceste clipe de cumpănă, ajutor și înțelepciune în luarea unor decizii din partea celor care administrează această oază de sfințenie, prin care pelerinul care a călcat pragul fostei chilii, dar și cel care doar a auzit de părintele Proclu Nicău, să poată într-un viitor cât mai apropiat, să găsească aici la Mitocul Bălan renăscut din cenușă și lacrimi, un locaș de rugăciune și de meditație lăuntrică, deschis permanent iubitorilor de Hristos, de sfințenie și monahism isihast.