Originar din sudul Europei şi nordul Africii, cimbrul a fost şi continuă să fie şi astăzi o plantă comdimentară intens cultivată în ţări ca Spania, Franţa, Portugalia, Italia, Grecia sau Maroc. De-a lungul timpului, culturile de cimbru s-au extins şi în alte zone ale lumii, fiind utilizat atât în medicina naturistă, cât şi în gastronomie.

Potrivit atlasului botanic al plantelor, denumirea ştiinţifică a ciumbrului de grădină este Satureja hortensis, dar în popor acesta mai este cunoscut şi sub numele de cimbrişor grecesc, cimbru mirositor, iarba cucului, lămâioară, lămâiţă.

Despre virtuţile medicinale ale plantei, pomenesc şi scrierile vechi. În Evul Mediu, uleiul eteric de cimbru, în mod special, devenise aproape un panaceu, fiind considerat leac în foarte multe dintre bolile epocii (ciumă, holeră, tuberculoză, friguri galbene)

Pentru cei care nu cunosc foarte bine planta, este bine de ştiut că aceasta seamănă cu o specie înrudită, cimbrul de munte, dar poate fi recunoscută după culoarea verde-roşiatică şi tulpina uşor lemnoasă

În alimentaţie şi în fitoterapie este utilizată doar partea superioară a plantei, cu ramurile tinere, nelignificate, tocmai de aceea perioada optimă de recoltare fiind cea în care cimbrul înfloreşte. “În medicina naturistă, preparatele din cimbru sunt recomandate pentru efectele lor antiseptice, antifungice, bactericide, antihelmintice, astringente (datorită taninurilor), stomahice, antidiareice, carminative, coleretice, expectorante, antireumatice, antinevralgice. Tratamente cu astfel de preparate au efecte bune în insuficienţa hepatică, pentru stimularea secreţiei bilei, în enterocolite, indigestii, diaree cronică şi acută, dureri abdominale cu crampe, balonări intestinale, lipsa poftei de mâncare, dar şi în bronşite cronice, astm bronşic, gripă, răceli, tuse convulsivă, laringită, traheită, migrene, stări febrile, nevralgii, oboseală, dureri reumatice, artroze, anemie”, explică prof. univ. dr. Constantin Milică, cunoscut specialist în fitoterapie. Efecte bune, de asemenea, s-au constatat de-a lungul timpului  şi în tratamentele externe (boli reumatice, lumbago, gută), ulceraţii cutanate (plăgi, pete pe obraz, înţepături de insecte), seboree, căderea părului (alopecie), rinosinuzite (inhalaţii), nevralgii dentare (gargară).

În cele ce urmează vă prezentăm reţetele unor preparate recomandatate în  terapia naturistă de către prof. Constantin Milică:

- infuzie - preparată din 2-3 linguriţe herba uscată şi mărunţită la 250 ml apă clocotită; se infuzează acoperit 10 minute şi se bea o cană pe zi, fracţionată în 2-3 reprinze, având efecte în diaree, stimularea apetitului, bronşite cronice, dureri de piept;

- decoct (două linguriţe la 250 ml apă rece, cu fierbere 5 minute sau tinctură în alcool 40⁰) care se foloseşte împotriva durerilor de dinţi, stomac şi de piept.

În uz extern este indicat un decoct concentrat din amestec de cimbru, urzică vie, lipan şi coajă de mesteacăn pentru frecţionarea pielii capului, având efecte împotriva căderii părului.

Băile calde de şezut cu decoct din amestec de cimbru şi coada şoricelului sunt eficiente în tratarea tremurului la mâini şi picioare, nevralgii şi leziuni ale coloanei vertebrale.

Uleiul eteric de cimbru are proprietăţi antifungice, cu aplicaţii contra infecţiilor cutanate şi în igiena bucală.

În alimentaţie, herba de cimbru, măcinată mărunt, este folosită la condimentarea unor mâncăruri greu digerabile (fasole, mazăre, varză, ciuperci), la aromatizarea salatelor de legume, sosurilor, fripturilor de porc, vânat şi peşte prăjit sau fiert, cârnaţi, mezeluri, conserve, omletă, ochiuri, brânzeturi, murături (din varză, gogonele, castraveţi, gogoşari).

*Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte de a începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.