Cu privire la citirea cărţilor Părinteşti nu pot să-ţi dau îndrumări exacte: cărţile acestea n-au fost scrise potrivit vreunui sistem savant, ci pur şi simplu despre feluritele patimi şi virtuţi, cum să ne împotrivim celor dintâi şi cum să le agonisim pe cele din urmă. Sunt în ele şi lucruri înalte, pentru cei desăvârşiţi. Tu, atunci când le citeşti, însuşeşte-ţi ceea ce este accesibil minţii tale şi potrivit aşezării tale duhovniceşti, iar ceea ce întrece înţelegerea ta să laşi deoparte, fără să te adânceşti în ele: cu timpul, poate că ţi se va descoperi înţelesul lor, însă pentru prunci, hrana tare nu este bună.

Citeşte cărţile de la început şi continuă fără să sari, dar nu tot timpul aceeaşi carte, ci dimineaţa citeşte una, iar seara alta; citeşte nu din curiozitate, ci ca să înveţi buna credinţă şi să cunoşti neputinţa ta, lucru prin care vei ajunge la smerenie. Nu este câtuşi de puţin lucru vinovat ca mirenii să mănânce carne în vremea îngăduită, dar este de folos înfrânarea cu măsură în toate. Să nu te apuci de nevoinţe mai presus de măsura ta. Între gândurile care ne necăjesc şi ne tulbură este mare deosebire: aşa-zisa momeală nu are păcat, ci prin ea se pune la încercare liberul nostru arbitru, ca să se vadă în ce parte înclină el: spre patimi ori spre împotrivirea faţă de ele. Când are însă loc învoirea şi însoţirea cu patimile, aceasta se socoteşte a fi păcat şi cere pocăinţă. Nefiind în stare să ne împotrivim singuri patimilor, trebuie să alergăm la Dumnezeu, să aruncăm înaintea Lui neputinţa noastră şi să cerem ajutor de la El, rugând-o şi pe Maica Domnului să ne sprijine. Când cineva este biruit de gânduri, acesta este semn că s-a mândrit, şi ca atare trebuie să se smerească.

(Sfântul Macarie de la Optina, Sfaturi pentru mireni, Editura Sophia, București, 2011, p. 26)