Coaja de cartofi - remedii bătrânești

Stil de viaţă

Coaja de cartofi - remedii bătrânești

Originari din America de Sud, cartofii sunt blamați pe nedrept astăzi pentru numărul crescut al persoanelor obeze, neluându-se în calcul că modul de preparare al acestora este determinant în ceea ce privește aportul caloric.

În compoziția chimică a cartofului s-au identificat următoarele substanțe: apă, glucide, amidon, glucoză, fibre, fructoză, zaharoză, celuloză, protide, lipide, săruri minerale de sodiu, fosfor, fier, calciu, magneziu, mangan, cupru, potasiu, vitamine din complexul B, inclusiv acid folic, vitamina A, C, E, K, colină și betaină. Multe dintre acestea se regăsesc și în coaja cartofilor.

Vă propunem astăzi trei remedii pe bază de coajă de cartofi, păstrate peste ani în comunitățile rurale:

  • Împotriva hemoroizilor. Într-un vas puneți 2-3 mâini generoase de coji de cartofi bine spălate și turnați apă, cât să le acopere. Vasul se pune apoi pe foc mic, la fiert, și se lasă până ce cojile se înmoaie, moment în care se  toarnă întreg conținutul vasului într-un lighean. Se fac băi de abur la șezut, având grijă să vă acoperiți cu un prosop gros, de la jumătate. Marginile de jos ale prosopului trebuie să acopere marginile ligheanului. Baia durează 15 minute și se face o dată pe zi, până ce simptomele dispar.
  • În caz de hipertensiune. Spălați bine patru cartofi de mărime medie și curațați-le apoi coaja, pe care o puneți într-un vas cu apă clocotită. Lăsați la fiert timp de 10 minute, după care acoperiți vasul, stingeți focul și lăsați la răcit. Când fiertura este complet rece se pot administra câte două linguri, de patru ori pe zi, cu 30 de minute înainte de masă, timp de 10 zile, după care se face pauză 14 zile și se reia tratamentul.
  • Pentru inflamația limbii sau glosită - se clătește gura cu suc de cartofi după fiecare masă, la fel cum se utilizează și apa de gură.

*Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte de a începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.

Citește despre: