Căsătoria creștină reprezintă, în esența ei, întâlnirea a două persoane ce se iubesc; o iubire omenească care poate fi transformată, prin harul Sfântului Duh, într-o legătură veșnică care nu poate fi sfărâmată nici măcar de către moarte. Diversele măsuri disciplinare, care sunt propuse de către Biserică în privința căsătoriei, sunt necesare pentru a proteja și a păstra sensul fundamental al căsătoriei în condițiile concrete ale vieții omenești, dar aceste reguli nu sunt un scop în sine, căci atunci s-ar substitui iubirii.

Astfel, libertatea de alegere și decizie este prima condiție a unei adevărate căsătorii creștine, condiție pe care tradiția canonică ortodoxă încearcă să o mențină. Există mai multe canoane împotriva luării femeilor cu forța, canoane care anulează căsătoriile încheiate împotriva dorinței lor.

A doua condiție necesară mirilor ar putea fi socotită respectarea unei anumite vârste. Codul împăratului Iustinian admitea vârstele de 14 ani pentru bărbați și 12 ani pentru femei, ca limită inferioară a vârstei de la care era admisă căsătoria. Societatea modernă este mai aproape de idealul creștin atunci când ridică limita de vârstă și o situează mai aproape de vârsta adultă.

Foarte liberală în această privință, tradiția bizantină pare să fie excesiv de restrictivă atunci când vede impedimente pentru căsătorie în gradele relativ îndepărtate de înrudire. Așadar, a treia condiție necesară oficierii Tainei Cununiei ar fi respectarea gradelor de rudenie ce ar putea împiedica unirea dintre un bărbat și o femeie. În iudaism, căsătoria între rudenii apropiate, chiar între verii primari, era acceptată și adesea încurajată. Creștinismul a început să limiteze foarte strict căsătoriile nu doar între rudeniile de sânge, ci și între cuscri. În acest caz, o considerație pastorală ce trebuie menținută de Biserică trebuie sa aibă în vedere riscul genetic de pe urma căsătoriilor consangvine.

Pentru a realiza o căsătorie cu adevărat creștină nu este suficientă împlinirea unor norme legale și canonice. Căsătoria creștină este mai ales o angajare pozitivă a cuplului, nu numai unul față de celălalt, ci, în primul rând, față de Hristos, o angajare realizată în și prin Euharistie. Acesta este sensul real al căsătoriei și condiția esențială a ei.

(John Meyendorff, Căsătoria perspectivă ortodoxă, traducere de Cezar Login, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2012, pp. 61-64)