În concluzie, vom prezenta consecinţele tragice care decurg din săvârşirea păcatului. Celor deja spuse despre întunecarea minţii de către patimi le vom adăuga un mănunchi de învăţături patristice:

„Precum fuga în timpul iernii sau sâmbăta aduce durere trupului şi întinare sufletului, la fel răscoala patimilor în trupul îmbătrânit şi în sufletul sfinţit” (Sfântul Marcu Ascetul);

„Precum pasărea, când începe să zboare având piciorul legat, e trasă la pământ de sfoară, aşa şi mintea care n-a dobândit încă nepătimirea, dacă vrea să zboare spre cunoştinţa celor cereşti, e trasă la pământ de patimi” (Sfântul Maxim Mărturisitorul);

„Patimile de ocară sunt lanţuri ale minţii, care o ţin în lucrurile supuse simţurilor” (Sfântul Talasie);

„Precum mâncărurile nepriitoare trupului pot să ne îmbolnăvească după o vreme mai îndelungată sau după o singură zi, tot astfel am văzut deseori cum cei cărora li s-a pângărit sufletul se desfătau şi nu erau imediat războiţi” (Sfântul Ioan Scărarul). Această analogie scoate în evidenţă importanţa acordată îmbolnăvirii sufletului şi subtilităţii consecinţelor ei;

„Sufletul pătimaşului e fabrică de gânduri rele, şi din vistieria lui scoate cele rele”;

„Cel omorât de patimi nu ascultă sfatul şi nu suferă câtuşi de puţin mustrarea şi povăţuirea duhovnicească” (Sfântul Talasie).

(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pp. 305-306)