În primele trei luni de viaţă, cea mai frecventă cauză a tulburărilor de somn o reprezintă colicile abdominale, cauzate de digestii defectuoase ale sugarului şi manifestate prin agitaţie, dureri abdominale, reprize de plâns, însoţite de  frecarea picioruşelor.

O altă cauză care tulbură somnul normal al unui copil o reprezintă tulburările respiratorii, determinate de o obstrucţie nazală (senzaţia de nas înfundat). Acestea pot apărea intermitent (în cadrul unei infecţii respiratorii) sau pot fi cronice (atunci când sunt determinate de dezvoltarea vegetaţiilor adenoidiene numite şi polipi).

La copiii mai mari, influenţe negative asupra somnului pot avea consumul unor alimente excitante (cum ar fi ciocolată sau cacao), agitaţia din timpul zilei, programul încărcat, suprasolicitarea fizică sau psihică, relaţiile tensionate în familie, discuţiile conflictuale la care copilul asistă, schimbările semnificative în viaţa copilului (de exemplu, mutarea într-o locuinţă nouă, plecarea unui membru al familiei sau apariţia unuia nou, separarea de părinţi pentru o perioadă, primele săptămâni la creşă, grădiniţă sau cu o bonă nouă), o întâmplare banală care pe el l-a speriat sau l-a emoţionat.

Dificultatea la adormire este o tulburăre benignă a somnului, o tulburare uşoară, mai frecventă în anumite etape „cheie“ ale dezvoltării (de exemplu, momentul în care mama îşi reia activitatea după concediul de creştere a copilului; între 18 şi 24 de luni, atunci când apare „faza de opoziţie“ în care copilul, pentru a se afirma, tinde să spună „nu“ cu orice ocazie, iar seara are tendinţa să plângă sau să ceară tot felul de lucruri, la vârsta şcolară când apar conflicte şcolare mai mici sau mai mari sau conflicte în familie). Această tulburare a somnului poate fi tranzitorie, benignă, frecventă la anumite vârste, dar uneori poate fi semnul unei disfuncţii în relaţia părinţi - copil, sau chiar al unei tulburări mai grave a dezvoltării psihoafective a copilului.

Un copil care se trezeşte şi rămâne mult timp treaz, tăcut, trebuie să stârnească grija părinţilor şi să fie alintat, deoarece trebuie să simtă că adultul este aproape şi că poate fi chemat la nevoie. Chiar şi un copil care se trezeşte, plânge şi cere imediat ajutor trebuie consolat întotdeauna. Dacă toate acestea nu funcţionează, atunci este necesar un consult medical, pentru a exclude eventuale probleme de sănătate.