Contraindicațiile plantelor medicinale
Plantele medicinale sunt folosite de mii de ani pentru a trata suferințele bolnavilor, dar, cu toate că efectele benefice sunt majore, există și o serie de contraindicații, în funcție de doză și afecțiunile pacientului.
Astfel, supradozajul sau alte tratamente administrate în paralel pot duce la complicații serioase și dereglări în funcționalitatea organismului. În continuare vă prezentăm o listă cu plantele medicinale cele mai folosite și efectele adverse ale acestora:
Aloe vera poate provoca inflamaţia intestinului gros, afluxul de sânge la organele bazinului mic, inhibă peristaltismul intestinal. Este contraindicată persoanelor care suferă de afecţiuni ale ficatului, rinichilor şi ale vezicii biliare.
Armurariul este contraindicat în caz de tromboflebită, hipertensiune şi coagulabilitatea sângelui crescută.
Castanul - supradoza de infuzie (sub formă de flori în ceai) provoacă crampe ale degetelor de la mâini.
Cimbrişorul poate duce la hiperfuncţia glandei tiroide, în caz de supradoză. Este contraindicat femeilor însărcinate şi în cazuri de ulcer stomacal şi duodenal, pielonefrită, hepatită, ateroscleroză coronariană şi cerebrală, fibrilaţie auriculară (atrială).
Cătina este contraindicată în cazul bolnavilor de colecistită acută, pancreatită, diaree cronică, astm bronșic, bărbaților le poate provoaca prostatită adenomatoasă, iar femeilor mastopatie.
Coada-calului - în caz de supradozare apar dureri de rinichi, în zona de jos a spatelui. Contraindicată bolnavilor de hipertensiune, boli de inimă şi rinichi.
Coada-şoricelului poate provoca ameţeală, diaree, erupţii, tromboflebită, în caz de supradoză.
Echinaceea este contraindicată în caz de tuberculoză, scleroză multiplă, colagenoză, sensibilitate ridicată faţă de plante compozite.
Hameiul, folosit în cantităţi mari, provoacă dureri de cap, dureri de stomac, greaţă, vomă, dezvoltarea tumorilor, scăderea potenţei, iritarea mucoasei tractului digestiv.
Inul, sub forma de seminţe, provoacă diaree, dacă este consumat în exces și are efecte negative în cazurile de colecistită şi hepatită.
Ginseng este contraindicat bolnavilor de hipertensiune, infecţii diverse, hiperexcitabilitate, poate cauza insomnie, dureri de cap, de inimă, dezvoltare sexuală prematură (mai ales la fete), iar supradozarea duce la scăderea potenţei.
Lăptişorul de matcă este contraindicat în caz de boala Addison.
Măceşul consumat excesiv provoacă distrugerea smalţului dentar, depunerea pietrelor la rinichi și diaree.
Mătasea de porumb, consumată în cantităţi mari, inhibă centrul nervos care coordonează activitatea inimii și provoacă tromboflebita.
Menta este contraindicată hipertensivilor, celor care au aciditate scăzută a sucului gastric, hernie, poate duce la incontinenţa urinară şi scăderea potenţei.
Muştarul este contraindicat în tratarea bolilor de rinichi şi a tuberculozei.
Păducelul provoacă scăderea bruscă a tensiunii arteriale, dureri de cap, spasme intestinale şi vomă, dacă este băut pe stomacul gol. După folosirea ceaiului sau tincturilor cu păducel nu se bea apa rece pentru că apar colici intestinale.
Pătrunjelul agravează durerile de cap, iar sucul este contraindicat femeilor însărcinate şi mamelor care alăptează, poate duce la eliminarea unei cantități mari de potasiu din organism.
Pelinul poate provoca spasme, halucinaţii și tulburări psihice.
Podbalul este contraindicat persoanelor care suferă de afecţiuni ale ficatului şi alcoolicilor, poate provoca dureri abdominale, greaţă, stări febrile, icter.
Rostopasca provoacă greaţă, vomă, inhibă centrul respirator, poate duce la paralizie spinală și crampe musculare.
Salvia este contraindicată femeilor însărcinate şi bolnavilor de nefrită.
Socul poate duce la intoxicarea organismului, poate cauza vomă, arsuri la stomac, iritarea gâtului, dificultăţi în respiraţie, convulsii, este contraindicat persoanelor care suferă de diaree cronică şi acută, produce iritaţii ale colonului.
Sunătoarea ridică tensiunea arterială, provoacă îngustarea vaselor sangvine, fotodermită, scăderea potenţei, este contraindicată în combinaţie cu inhalatori pentru astm bronșic, medicamente pentru răceală şi febră, berea, cafeaua, bobul, ciocolata, castraveţii în oţet, iaurtul.
Ştevia este contraindicată bolnavilor de tuberculoză, poate provoca uremie.
Urzica poate duce la mărirea coagulabilității sângelui, este contraindicată bolnavilor cu hipertensiune arterială, ateroscleroză, polipi, adenom testicular, în caz de hemoragie uterină provocată de fibroame şi mioame, poate agrava tromboflebita.
Valeriana poate duce la inhibarea funcţiilor organelor interne, provoacă dureri de cap, greaţă, aritmie cardiacă, scăderea capacităţii de muncă.
*Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte a de începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro