Copilul nu vrea să învețe. Ce-i de făcut?

Începutul este dialogul. Trebuie să înţelegem ce i s-a întâmplat şi să luăm măsurile necesare. Dacă va fi nevoie de meditaţii, poate îl vor ajuta. Dacă este doar o problemă psihologică şi trebuie să reînveţe să iubească studiul, poate îl ajută să stăm lângă el şi să îl ajutăm să redobândească drag de învăţat. Ar putea ajuta şi dacă am avea un contact mai des cu profesorul, cu învăţătorul. Sunt multe elementele care ar putea ajuta.

Există situaţii în care copilul nu vrea să înveţe. Noi nu suntem specialişti, ca să cercetăm toate motivele, să înţelegem de ce nu învaţă. Este foarte greu pentru noi, şi cedăm. Dacă vedem că nu vrea, să nu-l forţăm, să nu-l punem să înveţe, deşi el vrea numai să se joace? Ce să facem în situaţiile astea?

Este o problemă grea, pe care nu cred că avem timp să o dezbatem pe larg. Am adus-o în discuţie doar pentru faptul că multe lucruri le interzicem în numele creştinismului. Tema este complexă, deoarece un copil îşi poate schimba dispoziţia faţă de şcoală şi de învăţătură. Pot fi lucruri care îl tulbură la şcoală, un eşec poate să-l descurajeze, pot fi lucruri de care n-avem habar. Poate a zis ceva şi copiii au râs de el, iar profesorul nu a reacţionat corect. Sau să fi citit sau să fi scris greşit ceva şi de acolo să se descurajeze, lucruri pe care nu le putem şti.

Totuşi, nu putem să lăsăm lucrurile aşa. Nu putem spune: „Nu vrei să înveţi, nu învăţa!”

Desigur că nu. Începutul este dialogul. Trebuie să înţelegem ce i s-a întâmplat şi să luăm măsurile necesare. Dacă va fi nevoie de meditaţii, poate îl vor ajuta. Dacă este doar o problemă psihologică şi trebuie să reînveţe să iubească studiul, poate îl ajută să stăm lângă el şi să îl ajutăm să redobândească drag de învăţat. Ar putea ajuta şi dacă am avea un contact mai des cu profesorul, cu învăţătorul. Sunt multe elementele care ar putea ajuta.

Important este să nu ne satisfacem nouă anumite dorinţe în numele lui Dumnezeu, să nu-L facem pe Dumnezeu paznic, poliţist, Care interzice anumite lucruri care nouă nu ne convin la ceilalţi, deoarece nu corespund imaginii noastre despre o familie creştină. Şi în exemplul acesta motivele noastre ne privesc pe noi, de cele mai multe ori acţionăm aşa pentru că ne ruşinăm când mergem la şcoală şi luăm mediile proaste ale copilului, şi primim reproşurile profesorilor. Prioritate are copilul, cu nevoile lui, cu personalitatea lui, iar acolo Dumnezeu cu siguranţă este compătimitor, ne stă alături, şi nu are rolul de Bau-Bau.

(Pr. Vasile Thermos, Sfaturi pentru o creştere sănătoasă a copiilor, Editura Sophia, Bucureşti, 2009, pp. 257-258)

De la același autor

Ultimele din categorie