Babilonul, haosul pe care-l trăim noi astăzi nu este decât rezultatul tendinţei acesteia de schimbare esenţială a originii noastre, a tradiţiilor noastre, adică a ceea ce ne leagă ca neam.

Cred că atât cât a durat stricăciunea, tot atât va dura şi refacerea noastră spirituală. Stă în puterile noastre să o desăvârşim. Cu cât stricăciunea va mai dura, cu atât va întârzia şi reînvierea. Deşi astăzi este atât de neglijată, de la educaţie va pleca totul. De la educaţia religioasă în şcoală se va forma o gândire închegată pe principiile acestea sănătoase, de viaţă morală. Nu va trece mult timp şi va apărea un şir de oameni puternici, potriviţi să apuce frâiele ţării.

Dacă s-ar mai reduce, dragii mei, din toată falsa educaţie a calculatorului, din civilizaţia sălbatică a televiziunii şi internetului, ar fi bine, căci toate acestea nasc în om o mândrie luciferică, îngâmfarea că peste el nu mai există nimic. Eu nu sunt împotriva calculatorului, nici a televizorului. Dar felul de a-l folosi, cât trebuie să-l foloseşti şi când – asta mă îngrijorează. Dacă ar fi, Doamne fereşte, să se mai recruteze astăzi nişte tineri ca să apere ţara, nu ştiu câţi ar merge să ia arma, să-şi dea viaţa pentru un ideal. De ce? Pentru că oamenii nu mai au nimic, nu mai au patrie, familie, nimic. Şi cum să aibă, dacă toţi nu vor decât să plece în Canada?

(Adrian Alui Gheorghe, Părintele Iustin şi morala unei vieţi câştigate, Editura Credinţa Strămoşească, pp. 186-187)