Există copii deştepţi, cu potenţial, cărora nu le place învăţătura. Trebuie să-i forţăm să înveţe sau nu?

Într-adevăr, cred că acesta este un fenomen destul de des întâlnit, iar mulţi părinţi sunt necăjiţi, pe bună dreptate, că unii din copiii lor nu răspund în procesul de învăţământ pe măsura calităţilor pe care le au. Aici cred că ar fi util să distingem diferitele cauze ale acestui fapt. De exemplu, o situaţie este cea în care copilul deştept, copilul capabil, nu iubeşte cartea, nu e obişnuit cu ea. Din diverse motive nu iubeşte cititul, nu s-a deprins din timp cu lecturile suplimentare. Când un copil iubeşte lecturile extraşcolare, se va aşeza cu mult mai uşor să citească lecţiile pentru şcoală. Dar poate copilul are probleme cu hârtia tipărită, care îi creează o indispoziţie pentru a sta şi a citi.

Se poate întâmpla ca alt copil să nu fi deprins resorturile de a învăţa. Învăţatul nu este ceva care vine de la sine. Copilul nu este o maşinărie, care înregistrează cele spuse la şcoală şi apoi le redă automat. Învăţatul este o procedură psihopedagogică, care se dezvoltă pe măsura ce copilul dobândeşte motivaţii. S-au scris şi cărţi despre cum putem încuraja copilul să înveţe. Aceste motivaţii le dă şi şcoala, le dă şi familia. Aşa, de exemplu, un copil care nu a primit aprecieri, sau încurajări, sau răsplată, la primii săi paşi în învăţătură, căruia nu i-au fost accentuate calităţile, performanţele, nu are pe mai departe dorinţa de a sta şi a citi, de a progresa. (...)

Sunt copii care nu au primit această apreciere. Dimpotrivă, au primit lovituri, pedepse, dezamăgiri. Din păcate, şi de la şcoală de multe ori, educatorii nu se poartă cum trebuie, ori din lipsă de experienţă, ori din neştiinţă, ori de la oboseala de a se ocupa de prea mulţi copii, dar se întâmplă asta şi acasă. Sunt părinţi atât de exigenţi cu copiii lor, atât de severi, încât uită să aprecieze ceea ce copiii reuşesc, dar care exagerează şi dramatizează insuccesele lor, încât mulţi copii îşi pun de mici eticheta că sunt incapabili, că nu vor reuşi. Copilul crede: „nu am calităţi, nu pot reuşi”, ca urmare, nu-şi foloseşte resursele.

(Pr. Vasile Thermos, Sfaturi pentru o creştere sănătoasă a copiilor, traducere de preot Şerban Tica, Editura Sophia, Bucureşti, 2009, p. 165-166)