Părinte, când cineva cere lucruri fără socoteală, să-i dăm?

Aici este nevoie de discernământ, și iarăși dis­cernământ. Atunci când unul îți cere lucruri, fie și cu scopul de a se făli cu ele, dă-i-le. Vezi, Hristos nu i-a spus lui Iuda: „Ce fel de apostol ești? Taie-ți iubirea de argint!”, ci i-a dat și punga (Ioan 12, 6). Dar dacă unul îți cere, de pildă, o cutie de marmeladă și o ai, iar tu știi că acesta are un vas plin, în timp ce altul nu are de­loc și are nevoie, atunci spune celui ce are și mai cere: „Frate, dacă vrei, dă și tu puțin cutăruia din ceea ce ai!”. Dacă nu există nimeni care să aibă nevoie, dă-i fără să spui nimic. Poate că prin darea aceasta, dacă mai există o coardă sensibilă în el, va fi mișcat sufle­tește și se va îndrepta.

În cazurile acestea se întâmplă ceea ce spune Sfântul Apostol Pavel: „Atunci când vrăjmașul tău îți face rău și tu îi faci bine, grămădești cărbuni aprinși pe capul lui”. Aceasta nu înseamnă că îl arzi, ci că atunci când îi faci bine, începe să lucreze în el dragos­tea, care este Hristos, și intră în acțiune harul dum­nezeiesc. După aceea, omul se schimbă, deoarece îl mustră conștiința, adică se arde de conștiința lui. Nu este bine să faci binele ca să se mustre celălalt și să se cumințească, pentru că astfel slăbește binele, ci să-l faci cu dragoste. Atunci când îl copleșești cu binele, se schimbă în sensul cel bun și se îndreaptă.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul 2. Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu,ediția a doua, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 183-184)