Bătrânul Filotei zicea: „Credinţa îl duce pe om la frică. Ce frică? Frica de păcat! Omul se teme să nu-L supere pe Dumnezeu. Cel ce se teme, se smereşte. Şi smeritul are pe Duhul Sfânt în el.” Bătrânul Amfilohie spunea referitor la omul mândru: „Omul mândru nu atrage pe nimeni. Şi dacă atrage pe cineva, acela se va îndepărta repede! Legătura duhovnicească este indisolubilă numai când există suflet de copil, nevinovăţie şi sfinţenie.”

Extras din testamentul duhovnicesc al Bătrânului Porfirie: „Îi implor pe toţi cei ce m-au cunoscut să se roage pentru mine căci şi eu smeritul m-am rugat pentru voi. Dar acum, când eu plec la cer, am sentimentul că Dumnezeu îmi va zice: «Ce vrei să faci aici?». Şi eu n-am decât un lucru să-I răspund: «Doamne, eu nu sunt vrednic să fiu aici, dar dragostea Ta să facă ce vrea cu mine!» Aşa că eu nu ştiu ce voi deveni. Doresc, însă, ca dragostea lui Dumnezeu să lucreze”. Următoarele cuvinte ale Bătrânului Porfirie referitoare la smerenie merită să fie citate: „Ascultarea duce la smerenie; smerenia la discernământ; discernământul la intuiţie şi intuiţia la clarviziune. Să fim smeriţi, dar să nu discutăm despre smerenie. Discuţiile asupra smereniei sunt o capcană a diavolului şi duc la deznădejde şi la inerţie duhovnicească, pe când adevărata smerenie duce la nădejde şi la împlinirea poruncilor lui Hristos. Pentru ca un om să se schimbe, trebuie ca harul lui Dumnezeu să vină asupra lui şi, pentru ca harul să vină, trebuie să te smereşti. Creştinii trebuie să evite religiozitatea bolnăvicioasă: atât aerul de superioritate pentru virtuţile lor cât şi complexul de inferioritate din cauza păcatelor lor. Una este complexul de inferioritate şi alta smerenia, una este melancolia şi alta pocăinţa.”

(I.P.S. Andrei Andreicuţ, Mai putem trăi frumos?, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2012, pp. 138-139)