(Ioan 7, 50-52) A zis către ei Nicodim, cel ce venise mai înainte la El, noaptea, fiind unul dintre ei: Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi şi nu ştie ce a făcut? Ei au răspuns şi i-au zis: Nu cumva şi tu eşti din Galileea? Cercetează şi vezi că din Galileea nu s-a ridicat prooroc.

Nicodim, care era numărat printre cei care aveau autoritate… este el însuşi indignat că fariseii condamnau poporul, doar pentru simplul fapt că se minunau de Iisus. Este clar că el este de acord cu cei care cred. Totuşi, el este încă bolnav de ruşinea dăunătoare şi, neîmpletind încă îndrăzneala cu zelul, el nu permite credinţei sale să fie pe deplin descoperită. Ci îşi ascunde credinţa ca şi cu un văl negru şi tăinuieşte că este de partea lui Hristos. Nicodim este bolnav de o boală cumplită, pentru că noi trebuie să credem fără frică, slăvind, nu fiind ruşinaţi, practicând o deschidere transparentă şi respingând ipocrizia demnă de sclavi. De aceea, se cădea înţeleptului Pavel să declare: Nu mă ruşinez de Evanghelie. Ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea tuturor celor care cred (Romani 1, 16).

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia după Ioan, 5.2, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton)