Zi de zi oamenii trăiesc şi comunică între ei mai mult prin credinţă decât prin orice altceva.

La restaurant, omul ia masa cu credinţa că în mâncare nu se află otravă; doarme în aşternut cu credinţa că sub pernă nu se află scorpioni; primeşte banii la piaţă cu credinţa că nu sunt falşi; cumpără chibrituri de la băcănie cu credinţa că nu sunt umede; plăteşte şareta cu credinţa că birjarul îl va duce acolo unde trebuie; călătoreşte pe calea ferată cu credinţa că mecanicul este întreg la mine şi nu se gândeşte la sinucidere. Ţăranul seamănă grâu cu credinţa că sămânţa va încolţi; ciobanul îşi mână turma la păşune cu credinţa că iarba nu s-a uscat peste noapte. Femeia se grăbeşte cu ulciorul la izvor cu credinţa că din el încă curge apă. Şcoala dăinuieşte pe temelia credinţei învăţăcelului în învăţător. Statul dăinuieşte pe temelia credinţei cetăţeanului în cetăţean şi în autoritate. Căsătoria dăinuieşte pe temelia credinţei în bunăvoirea amânduror părţile. Prietenia dăinuieşte pe temelia credinţei în sinceritatea amânduror părţile. Peste jumătate din viaţa noastră pământească, din comunicarea cu oamenii şi cu natura este întemeiată pe credinţă. Jumătate din cunoaşterea noastră cea mai bună este credinţă curată.

(Sfântul Nicolae Velimirovici Episcopul Ohridei și Jicei, Gânduri despre bine și rău, Editura Predania, București,  2009, p. 78)