Adeseori, copiii cresc capricioși și în familiile unde nu există consens în ce privește problemele educației. Într-o asemenea familie, copilul devine obiect al manipulărilor. Mama pedepsește, bunica zice imediat: „Vino la mine, drăguțul meu, să te mângâie bunica!”, ba chiar o discreditează pe mamă în ochii copilului, făcând-o să pară nepricepută. Și mama, care zice că e torturată de capriciile celui mic, nu numai că nu-i stabilește copilului limite ferme, ci nu îi lasă nici pe alții să facă asta, îl „apără” pe copil de tatăl său și de alte rude. Se întâmplă și pe dos (mai ales în ultimii ani): tatăl figurează drept „ocrotitor”, mama – drept „agresor”.

Divergențele dintre părinți constituie unul dintre cei mai puternici factori ce traumatizează psihic copilul – și chiar dacă părinții nu se ceartă în fața lui (sau din cauza lui), ci există divergențe în ceea ce privește cerințele față de el, aceasta este oricum o povară excesivă pentru sistemul nervos al copilului.

(Tatiana L.Șișova, Când copilul nu ascultă, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2015, p. 196)