„Iubeşte-L pe Dumnezeu din toată inima, pentru că El te-a iubit mai întâi!”

 

Deşi este de comun acord acceptat faptul că omul are cel mai mare potenţial de învăţare până la vârsta de şase ani şi că acum, mai mult decât oricând în istoria umanităţii, se pune accentul pe dezvoltarea din copilăria timpurie, cumva noi acţionăm ca şi cum acest principiu nu s-ar aplica şi educaţiei religioase.

În mod ironic, părinţii creştini şi educatorii religioşi deseori nu fac nimic mai mult decât semenii lor necredincioşi, atunci când vine vorba de instruirea religioasă, fie ea formală sau informală. Deşi este de comun acord acceptat faptul că omul are cel mai mare potenţial de învăţare până la vârsta de şase ani şi că acum, mai mult decât oricând în istoria umanităţii, se pune accentul pe dezvoltarea din copilăria timpurie, cumva noi acţionăm ca şi cum acest principiu nu s-ar aplica şi educaţiei religioase.

Cunoaştem acum mai mult decât oricând despre cum învaţă copiii. Cu toate acestea, în vreme ce părinţii se simt obligaţi să se asigure că urmaşii lor au parte de cele mai bune resurse educative, sociale şi sportive, persistă totuşi consideraţia că este în regulă pentru copil să rămână în afara oricăror noţiuni de domeniu religios. Încă se mai consideră faptul că Adevărul este prea complex şi profund pentru a putea fi înţeles de mintea lor imatură – că trebuie să ne rezumăm la istorioare repovestite din Bibliile ilustrate pentru copii, cu personaje creionate ca în desenele animate, care n-ar putea vreodată să ajungă la sufletul copilului. Atunci când instruirea religioasă este realizată de adulţi bine-intenţionaţi, aceasta este, de obicei, foarte simplificată şi dulceagă pentru copiii mici şi plictisitoare şi irelevantă pentru cei mari, care oricum sunt mai sceptici şi au mai mult discernământ.

Dacă vrem să ne păstrăm copiii în perimetrul credinţei, trebuie să le spunem sufletelor lor, cu voci suave: „Iubeşte-L pe Dumnezeu din toată inima, pentru că El te-a iubit mai întâi”. Trebuie să construim un mediu care să le permită primirea acestui mesaj şi libertatea de a-i răspunde cu nerăbdare. Sunt convinsă că, de vreme ce atât de mulţi oameni abandonează credinţa, înseamnă că ceva trebuie îndreptat. Şi există cel puţin două locuri în care schimbările ar putea răsturna rata exodului: căminul şi programele de educaţie religioasă din parohiile noastre.

(Elizabeth White, Paşi pe calea sfinţeniei – Cum să creştem copii iubitori de Dumnezeu, traducere din limba engleză Doina Rogoti, Editura Sophia, Bucureşti, 2015, pp. 9-11)

De la același autor

Ultimele din categorie