Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Dacă nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor și a fariseilor, nu veți intra în Împărăția Cerurilor. Ați auzit că s-a zis celor de demult: «Să nu ucizi!»; iar cine va ucide, vrednic va fi de osândă. Eu însă vă spun vouă: Oricine se mânie pe fratele său, vrednic va fi de osândă; și cine va zice fratelui său: Netrebnicule! vrednic va fi de judecata soborului; iar cine va zice: Nebunule! vrednic va fi de gheena focului. Deci, dacă îți vei aduce darul tău la altar și acolo îți vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, și mergi întâi și împacă-te cu fratele tău și apoi, venind, adu darul tău. Împacă-te cu pârâșul tău degrabă, cât ești cu el pe cale, ca nu cumva pârâșul să te dea judecătorului, iar judecătorul, slujitorului și să fii aruncat în temniță. Adevărat grăiesc ție: Nu vei ieși de acolo până ce nu vei fi dat cel de pe urmă ban. (Matei 5, 20-26) (Miercuri în săptămâna întâi după Rusalii)

Deseori, atunci când vorbim despre raportul dintre Vechiul și Noul Testament, avem obiceiul să spunem că în Legea Veche funcționează principiul strict „după faptă și răsplată” sau „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”, în timp ce în Legea Nouă am primit învățătura despre dragoste și iertarea păcatelor. Așadar, aproape ajungem să spunem că azi suntem mai relaxați, știind că putem să păcătuim, căci oricum ni se iartă. Concluzionând, Legea Veche e văzută ca strictă și răzbunătoare, pe când cea Nouă e blândă și iertătoare, căci lasă mai mult loc să greșim. Este însă în realitate așa?

Din textul Evangheliei acestei zile de miercuri după Rusalii reies cu totul alte concluzii. Domnul spune că nu putem intra în Împărăția Cerurilor decât dacă dreptatea noastră o întrece pe cea a fariseilor. E chiar mai greu să intrăm acum în Rai decât mai înainte, în vremea Vechiului Testament. Și Domnul dă exemple. În Decalog există porunca: „Să nu ucizi” (Ieșire 20, 13). Însă Domnul afirmă că și mânia față de fratele nostru ne face demni de pedeapsă, iar atunci când insultăm pe cineva, suntem buni de judecata tribunalului religios. Mai mult, de numim pe cineva „nebun”, adică vrem îl scoatem dintre semeni considerându-l nedemn de noi, defect, impropriu dialogului, suntem vrednici de „gheena focului”, adică de iad. Ne putem întreba dacă mai e cineva capabil de mântuire? Personal, tind să cred că nu prea mai este nimeni. Singura nădejde e un alt cuvânt rostit odinioară de Domnul Iisus: la oameni mântuirea e cu neputință, dar la Dumnezeu toate sunt cu putință (Matei 19, 26). 

Așadar, numai mila divină ne mântuiește. Iar acest gând numaidecât ne smerește și ne aduce cu picioarele pe pământ. Oricât de drepți am fi, o simplă uitătură, un cuvânt spus la repezeală ne poate costa mântuirea. Pentru că înaintea lui Dumnezeu nu poate sta nicio imperfecțiune. Care e soluția ca totuși să ne mântuim? Mântuirea, din cele exprimate de Domnul, e totuna cu vrednicia de a aduce o jertfă la altar. Și asta înseamnă că trebuie mai întâi să mă împac cu cel ce mi-a greșit sau cel căruia i-am greșit. Împăcarea e fundamentală înainte de prezentarea darului adus ca jertfă acolo unde, deși deseori uităm sau ne facem că nu vedem, e de față Însuși Hristos Judecătorul, Care le știe pe toate. Doar iertând și fiind iertați între noi, suntem iertați de Dumnezeu pentru păcatele noastre, fie ele mari și vizibile, fie uneori chiar mai mari, dar invizibile. Numai așa ne ascultă Domnul rugăciunea.

Oare este mai greu să intrăm în Rai decât înainte? E adevărat: creștinii sunt datori să împlinească dreptatea chiar mai strict decât iudeii. Nu e de ajuns să nu ucidă, ci trebuie să nu se mânie pe aproapele lor. Aceasta este măsura Împărăției. Mai știm că, înainte de venirea Domnului, nici măcar cel mai strict împlinitor al Legii nu intra în Rai. Chiar și Avraam care a încheiat un legământ cu Dumnezeu, Moise care a adus Legea de la Dumnezeu, Ilie care vorbea cu Dumnezeu sau răbdătorul Iov care a refuzat să judece pe Dumnezeu, nu au avut parte de bucuria șederii în Împărăție. Toți mergeau în „șeol”, cum spuneau evreii „sălașului morților”, așteptând acolo mântuirea. 

Într-un citat celebru, Sfântul Apostol Pavel scrie că toți aceștia nu au luat mântuirea până când nu a venit Hristos (Evrei 11, 39-40). Noi cei de azi, botezații, avem o șansă la mântuire mai mare decât drepții pe vremuri. Numai că acum, cunoscând legea dragostei, care e mai presus de legea lui Moise, suntem confruntați cu un mai mare risc. Ar trebui să împlinim Legea mai cu strictețe, iar acest lucru este mai greu. Și cu siguranță e mai greu dacă respectăm regulile credinței numai din frica de Dumnezeu și nu din dragoste. Dacă dragostea ne pătrunde în minte, în inimă, devine însăși una cu sângele care ne curge prin vine și cu energia care ne animă carnea și oasele, atunci legea cerească e ușoară, ba aș zice automată. Pentru că iubind nu avem nici cum să ne mâniem, nici cum să spunem fratelui nostru „netrebnicule” și tot așa. Vom aduce jertfa noastră curată, pentru că nicio ceartă nu ne va mai despărți de frații noștri.