În zilele noastre mistica necreştină îi atrage pe mulţi din cei dezamăgiţi de banalitatea şi vidul existenţei contemporane. Ei ignoră însă adevărata esenţă a creştinismului. Creştinismul implică suferinţă; dar prin suferinţă pătrundem în tainele fiinţei. Suferinţa face cu putinţă înţelegerea umanităţii şi libertăţii noastre. În vremuri de restrişte, creştinul îşi aduce aminte că „toată făptura suspină laolaltă şi suferă-n durerile naşterii” (Rm 8, 22) şi mintea sa e conştientă că aceeaşi viaţă curge prin noi toţi. Extinderea dimensiunilor conştiinţei noastre ne înrudeşte cu milioane de semeni ai noştri risipiţi pe toată faţa pământului. O recunoaştere sporită a suferinţei umane face să se nască o intensă rugăciune ce transferă toate lucrurile pe tărâmul spiritului.

(Arhimandritul Sofronie, Rugăciunea experiența vieții veșnice, Editura Deisis, Sibiu, 2001 p. 75)