Sfântul Chirii spune: „Nici un folos nu ne este nouă să fim numiţi cu numele de creştini, afară numai dacă nu vor urma şi faptele, căci este scris: Dacă aţi fi fiii lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam”. Nici un folos nu vine din numire, nici din cunoştinţa Scripturilor, dacă nu urmează la acestea și faptele.

Creştinismul nu este un sistem filosofic, nici nu este întemeiat numai pe cunoştinţa omului, ci şi pe voinţa lui şi pe simţire, deoarece creştinismul nu are ca început simpla formare a duhului, ci şi modelarea inimii. De aceea nici nu cere de la adepţii lui numai cunoaşterea preceptelor lui, ci şi potrivirea cu ele. Cere de asemenea şi conlucrarea voinţei şi ca să primească principiile şi contemplaţiile lui ca dumnezeieşti, ca mântuitoare şi să le armonizeze pe acestea cu viaţa. Cere de asemenea şi concursul simţirii, pentru ca să se dedice faptei cu dorire şi cu dragoste, şi să se consacre cu sufletul şi cu inima lucrării Creştinismului. Într-un cuvânt, Creştinismul este o religie care cere nu numai cunoaşterea principiilor ei, ci şi potrivirea lor cu viaţa. Dar, de vreme ce conţinutul religiei creştine este descoperirea lui Dumnezeu în lume, cere ca adepţii ei să fie sfinţi şi desăvârşiţi, pentru ca toţi să alcătuiască un singur trup, Biserica, având cap pe Domnul nostru lisus Hristos, pe Dumnezeu descoperit.

(Sfântul Nectarie de Eghina, Despre îngrijirea sufletului, Editura Sophia, București, 2009, p. 42)