Cel ce lucrează poruncile evanghelice are ochii minţii pururea aţintiţi asupra păcătoşeniei sale; mărturisindu-o lui Dumnezeu si plângând pentru ea, se îngrijeşte să descopere în sine noi răni şi pete. Descoperindu-le cu ajutorul lui Dumnezeu, sârguieşte iarăşi spre noi descoperiri de acest fel, tras de dorinţa curăţiei bineplăcute lui Dumnezeu. La greşelile aproapelui nu se uită. Dacă ajunge, din întâmplare, să vadă vreo greşeală a aproapelui, nu se uită la ea decât superficial şi în treacăt, aşa cum obişnuiesc oamenii care sunt prinşi cu lucruri însemnate. Din însuşi felul său de a vieţui, reiese în chip firesc si logic părerea despre sine că este păcătosul păcătoşilor. Această aşezare sufletească o cer de la noi Părinţii. 

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Cuvinte către cei care vor să se mântuiască, Traducere de Adrian si Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2000, p. 7)