În cadrul oficierii Sfintei Liturghii, un moment de mare semnificație pentru creștini este mărturisirea credinței, manifestată aici prin rostirea Simbolului de credință sau, mai simplu, a Crezului.

Acest moment este invocat de preot, sau diacon, în cazul în care el participă la slujbă, prin intonarea cuvintelor „Ușile, ușile; cu înțelepciune să luăm aminte!”, timp în care preotul ridică Aerul, îl ține deasupra Cinstitelor Daruri și, clătinându-l deasupra lor, recită în taină Simbolul credinței, iar la strană este rostit cu voce tare și rar de către credincioșii prezenți, luându-se seama la fiecare învățătură din cuprinsul său.

În perioada de început a creștinismului, după ieșirea catehumenilor din biserică, se poruncea ostiarilor (ușierilor) să stea lângă ușile bărbaților, iar diaconițele lângă ușile femeilor, ca în timpul săvârșirii sfintei jertfe, nimeni din credincioșii prezenți să nu iasă din biserică și, de asemenea, nimeni din necredincioși, eretici, catehumeni sau penitenți să nu intre înăuntru pe neașteptate și să deranjeze și să necinstească momentul sacru, porunca aceasta făcandu-se tocmai prin cuvintele „Ușile, ușile!”, rostite de slujitorii altarului. În ziua de astăzi, această interdicție nu se mai aplică, dar formula aceasta se păstrează, nu doar în amintirea datinii vechi, ci în special ca un îndemn la cugetare a credincioșilor care nu sunt demni să participle la Epicleză, ca deșteptându-se ei să se îndrepte și să devină vrednici de a participa la partea cea mai importantă a Sfintei Liturghii, adică prefacerea din pâine și vin în Cinstitul Trup și Sânge al Mântuitorului (Epicleza).

Tot în vechime, Simbolul de credință se citea doar o dată pe an, în Vinerea Mare, acesta fiind recitat de către catehumeni înainte de a primi botezul. După o perioadă scurtă de timp, începând cu secolele V-VI, Crezul a început să fie rostit în toate bisericile creștine la Sfânta Liturghie, păstrându-se până în zilele noastre această rânduială, pentru ca, prin mărturisirea credinței celei adevărate, creștinii să-și curățească inimile și să se apropie cu mai multă demnitate spre primirea Sfintei Împărtășanii.

Preotul, înainte de începerea Simbolului de credință, descoperă Cinstitele Daruri, pentru ca mărturisirea credincioșilor să se facă înaintea feței Mântuitorului Însuși, iar Iisus Hristos să fie văzut înaintea credincioșilor, neacoperit. Actul clătinării de către preot a acoperământului mai mare deasupra Darurilor semnifică umbrirea Cinstitelor Daruri cu puterea și cu darul Sfântului Duh, care, la împlinirea sacrificiului, pretutindeni este de față.

Semnificaţia fundamentală a citirii Crezului la Liturghie este aceasta: orice Liturghie pentru a fi validă trebuie să fie săvârşită de Biserica cea adevărată, una, sfântă, sobornicească şi apostolească, având învăţătura cea adevărată şi mântuitoare a teologiei celor şapte Soboare ecumenice. Orice Liturghie săvârşită de eterodocşi care nu mărturisesc Crezul adevărat este invalidă. De asemenea, teologia ortodoxă mântuitoare devine lucrătoare şi înveşniceşte umanitatea eclesială prin slujirea Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii, inima Bisericii, prin care sângele umanităţii devine Sângele euharistic al lui Dumnezeu.