„Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate; şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”. (In. 20, 23)

Este bineplăcut să vedem ucenicii ridicaţi la o înălţime egală cu cea a crucii umilinţei la care au fost chemaţi. Vedeţi că nu doar dobândesc liniştea privindu-L pe El, ci chiar primesc puterea de a-i elibera pe ceilalţi din legăturile lor. Ei împărtăşesc din dreptul judecăţii divine pentru că, fiind preoţi ai lui Dumnezeu, pot să împiedice iertarea păcatelor cuiva şi să o dăruiască altora. Deci, se cuvenea ca doar acelora care au consfinţit să fie smeriţi de dragul lui Dumnezeu, să fie înviaţi de El. Cei care s-au temut de judecata absolută a lui Dumnezeu au fost făcuţi judecători de inimi. Acei care erau ei înşişi temători de a fi pedepsiţi, pedepsesc pe unii şi îi eliberează pe alţii.

Locul lor în Biserică este acum ţinut de episcopi. Cei care primesc poziţia de conducere primesc putere să dezlege şi să lege. Este o însemnată cinste, dar povara este grea. Într-adevăr, este greu pentru cel care nu cunoaşte să exercite controlul asupra propriei sale vieţi, să devină judecătorul vieţii altuia.

(Sfântul Grigore cel Mare, A patruzecea Evanghelie, Omilia 26, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)