Sunt mulţi bogaţi în fapte bune, care când vor fi cercetaţi la Dumnezeiasca judecată, socotesc că se vor găsi fără această dreaptă socotinţă, care este ochiul de care zice Sfânta Evanghelie, că: „Dacă ochiul tău este curat, face tot trupul tău luminat şi dacă este rău, îl face întunecat şi netrebnic”. Se află unii în slujbe şi vrednicii bisericeşti şi politiceşti, care văzând că cei îmbunătăţiţi se învrednicesc de mare cinste, petrec cu plăcere de Dumnezeu, spălându-şi mâinile lor de toată necurăţia, ca să nu păteze cinstea lor. Acestea le fac ca să-i aibă lumea în cinste, şi să-i iubească mai marii lor, să le dea mai mari vrednicii. Aceste fapte şi slujbe nu pornesc din dragostea sau râvna către Dumnezeu, şi nici au ca sfârşit ascultarea şi slava Lui, ci numai pentru slava şi folosul lor. Deci, cel ce întrebuinţează acestea deşi se arată îmbunătăţit către cei ce-l văd, însă în ochii lui Dumnezeu, faptele lui sunt cu totul fum şi umbră a dreptăţii. Că din virtuţile morale, fără dragostea Duhului şi temerea de Dumnezeu, aveau mulţi din Elini, precum Platon, Socrate şi alţii; însă nicidecum nu s-au folosit, fiindcă nu este bine primită lui Dumnezeu înţelepciunea ori bunul neam, sau înălţimea cunoştinţelor, nici virtuţile morale, nici necazurile trupului, de-ai jertfi chiar şi pe copiii tăi, decât numai această dragoste a Duhului trimisă de sus, şi tot ce se naşte şi purcede din această rădăcină. „Căci binele nu este bine, dacă nu se face bine”, că lucrurile de nimic făcându-se cu înaltă şi bună socotinţă, sunt înalte şi vrednice. Şi iarăşi, lucrurile mari şi înalte, făcându-se cu socotinţă proastă sunt netrebnice, fiindcă Domnul nu priveşte atât la mărimea lucrului, cât la cugetul sufletului, care porneşte din izvorul dragostei şi al dreptăţii.

(Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, pp. 282-283)