A spune gândurile tale lumești altora înseamnă că vrei să le impui și să te impui, ca să câștigi slava lumii. Când le spui însă părinților duhovnicești, le spui arătând că le dezaprobi și vrei să fii întărit în dezaprobarea lor. Atunci scapi de ele.

Înainte de-a face orice lucru, să ne gândim de este după voia lui Dumnezeu și care este adevărata pricină și adevăratul motiv ce ne îndeamnă să-l facem. Să mărturisim aceasta deschis în fața lui Dumnezeu despre orice vorbă, sau faptă, sau întâlnire, sau mâncare, sau odihnă; la ce îți vine în gând spre împlinire. Să nu pornești la nimic fără a te gândi înainte de este sau nu cu voia lui Dumnezeu, ca să nu-ți pară rău după ce ai făcut ceva. Aceasta înseamnă să fii în dialog cu Dumnezeu privitor la orice lucru, nu numai după ce l-ai făcut, ci încă înainte de a-l face. Să nu te lași condus numai de ghidul personal ce-ți vine în minte. Să nu te simți singur nici o clipă. Dacă Dumnezeu vede înainte ce ai să faci, întreabă-L de orice lucru pe care te gândești să-l faci. Făcând așa, ești într-o permanentă relație cu El și vei fi cu îndrăzneală în răspunsul ce i-l vei da despre faptele săvârșite.

Omul are nevoie să-și descopere gândurile rele, egoiste, ca să poată scăpa de ele. Are nevoie de ajutorul altuia, de puterea și judecata altuia, însăși comunicarea e un act al smereniei și al ieșirii din încrederea mândră în sine.

(Alexandru Prelipcean, Spiritualitate creștină și rigoare științifică: notele de subsol ale filocaliei românești, volumul al II-lea, Editura Doxologia, 2013, pp. 21-22)