Odată, pe când se ruga și avea privirea ațintită spre cer, a strălucit peste el lumina dumnezeiască. Atunci i-a apărut un înger îmbrăcat în alb, cu veșmânt de diacon. Ținea o cădelniță de aur cu care a tămâiat întâi spre cer și apoi pe Nifon. Deodată s-au deschis porțile cerului și îngerii lui Dumnezeu urcau și coborau ca albinele, ducând sufletele oamenilor care mureau.

Duhurile viclene din văzduh se sileau să le prindă și să le arunce jos, dar îngerii se împotriveau cu tărie, lovindu-i și salvând sufletele. Când a ajuns la cer acel suflet sfânt, s-au adunat în jurul lui mulțime de îngeri, care l-au îmbrățișat și sărutat cu dragoste, zicând cu bucurie: „Slavă lui Dumnezeu, Care a izbăvit și acest suflet de înfricoșații și necurații diavoli!”.

(Părintele Petroniu Tănase, Viața și învățăturile Sfântului Ierarh Nifon, Editura Episcopiei Romanului și Hușilor, 1993, p. 62)