Cum îi putem învăța pe copii să postească fără să transformăm postul într-o povară?
Postul copilului nu este o povară dacă îl trăim așa cum ni-l dăruiește Biserica: pe măsura puterii celui mic, cu sfatul duhovnicului și ca pe o pregătire bucuroasă pentru întâlnirea cu Hristos.
Odată cu Postul Nașterii Domnului, în multe case se ridică aceeași întrebare: cum să-i aducem pe copii la post fără să-i împovărăm? Unii părinți le cer tot postul, cu asprime; alții îi scutesc cu totul, de teamă să nu le înstrăineze inima de Biserică.
Biserica nu pune pe umerii copiilor o povară, ci le deschide o cale. Sfintele canoane nu fixează o vârstă anume de la care copilul trebuie să postească, iar Biserica noastră a rânduit pentru cei mici o măsură îngăduitoare. Postul nu este un regim alimentar. El este pregătirea inimii pentru întâlnirea cu Hristos, Pruncul din Betleem, și se trăiește în Biserică și în familie, cu rugăciune și cu milostenie. Pe această cale, copilul poate descoperi că postul este o bucurie.
Pentru ce postim?
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în pastorala la prima Duminică a Postului Nașterii Domnului din anul 2020, numește acest post „o perioadă de pregătire spirituală, de sfințire a sufletului și a trupului nostru, prin Spovedanie și Împărtășanie” și, totodată, „un prilej de întărire a comuniunii, de întrajutorare și de fapte de milostenie”. Postim, așadar, ca să ne curățim inima și să-L întâmpinăm pe Hristos, Care pentru noi S-a făcut om.
Aceasta este cea dintâi învățătură pe care i-o dăm copilului: nu postim ca să slăbim și nici ca să fim pedepsiți, ci ca să ne pregătim sufletul pentru praznicul Nașterii Domnului și pentru Sfânta Împărtășanie. Maica Sofronia Rădulescu, stareța Mănăstirii „Sfântul Siluan Athonitul” din Iași, spune simplu: „postul este despre a renunța la ceva ca să mă întâlnesc cu Cel de care mi-e drag, cu Hristos”. Iar copilul, adaugă ea, „trebuie să înțeleagă că postul e un mod mai ușor de a-L întâlni pe Dumnezeu”.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel arată că „postul este un mare exercițiu de libertate” și că „postim ca să putem iubi mai mult pe Dumnezeu și pe semeni”. Iar scriitorul ortodox rus Nikolai Pestov, în sfaturile sale despre creșterea copiilor, scrie că sensul postului stă în „abținerea de bunăvoie de la mâncare și limitarea la strictul necesar”. Postul este o școală a libertății și a iubirii; un post impus cu sila nu-l învață pe copil să-L iubească pe Dumnezeu.
Măsura postului: după puterea fiecăruia
Biserica, asemenea unei mame, ține seama de puterea fiecăruia dintre fiii ei. Canonul 69 apostolic cere ținerea Sfântului și Marelui Post și a postului de miercuri și de vineri, „fără numai dacă va fi împiedicat de slăbiciune trupească”. Sfântul Timotei al Alexandriei, întrebat dacă femeia care a născut în zilele Paștilor trebuie să ajuneze, răspunde: „Ajunarea s-a rânduit în scopul rânduirii trupului”. De aceea, dacă trupul este slăbit, ea poate primi hrană și băutură cât poate să suporte. La fel răspunde și despre omul bolnav și slăbit de o boală îndelungată. Măsura postului a fost întotdeauna potrivită cu sănătatea și cu puterea celui care postește.
Pentru Postul Nașterii Domnului, Biserica noastră a dat și o rânduială precisă pentru copii. Pr. Prof. Nicolae D. Necula amintește că, potrivit hotărârii Sfântului Sinod din 2 februarie 1956, copiii până la 7 ani nu sunt obligați să postească, iar pentru copiii între 7 și 12 ani, ca și pentru cei bolnavi, „postul este obligatoriu numai prima și ultima săptămână din cele 40 de zile”. În celelalte zile, ei pot mânca pește, icre, ouă, lapte și brânză. Necula adaugă însă că, „dacă cineva din aceste categorii de persoane poate și vrea să postească, o poate face, pentru sporul său duhovnicesc”.
Copilul este abia la începutul drumului. Arhim. Mihail Daniliuc arată că rânduielile bisericești îi scutesc pe copii de post, dar „nu interzic ca un copil să încerce să postească măcar două-trei zile dintr-un post întreg”. Nikolai Pestov dă un sfat asemănător: „Pentru ca să nu se simtă împovărați de restricțiile postului, copiii vor fi învățați să postească încă de mici”, iar „părinții vor da dovadă de tact în privința duratei postului copiilor lor”. Tot el scrie că pentru copiii slabi și bolnavi restricțiile nu vor fi aspre și că acestora li se vor da dezlegări. Postul crește odată cu copilul, așa cum crește și rugăciunea lui: de la o zi sau de la un fel de mâncare la o săptămână, apoi la tot postul.
Mântuitorul a spus: „Milă voiesc, iar nu jertfă” (Matei 9, 13). Cu această milă se cuvine să măsurăm și postul celor mici.
Postul în familie: cu rugăciune, cu bucurie și cu milostenie
Pastorala Sfântului Sinod amintește că familia a fost numită adesea „mica biserică” sau „biserica de acasă” și arată că, în familie, copilul „învață ce înseamnă dragostea părintească, învață să vorbească, învață să se roage”. Tot acolo învață și să postească.
Hristos Însuși ne-a învățat cum să postim. Nu ne vrea „posomorâți ca fățarnicii”, ci cu fața luminoasă: „Tu însă, când postești, unge-ți capul și spală-ți fața” (Matei 6, 16-17). Biserica ne pune aceste cuvinte înainte în Evanghelia de la Sfânta Liturghie din Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (Matei 6, 14-21), în pragul Sfântului și Marelui Post. Copilul are nevoie să vadă la noi un post luminos, nu unul posomorât. Maica Sofronia arată că cei mici învață rugăciunea „prin exemplul personal”. Tot așa învață și postul: copilului îi este ușor să postească atunci când își vede părinții postind cu bucurie.
Arhim. Mihail Daniliuc spune: „Esențial este ca părinții să nu impună copiilor postul, ci să caute să le prezinte postirea ca fiind o bucurie, o sărbătoare a sufletului, o binecuvântare a casei”. Și îl citează pe Sfântul Ioan Gură de Aur: copiii trebuie să ne vadă „totdeauna blânzi la cuvânt” și, „mai presus de toate, să ne vadă că trăim cu toții în dragoste, care este cununa tuturor faptelor bune”.
Postul nu se oprește la înfrânarea de la bucate. „Ne înfrânăm de la mâncare ca să putem face și milostenie”, spune Patriarhul Daniel, iar Biserica cântă în Triod: „Suflete, oprește-ți gura cu postul și cu cuget de pace, și hrănește pe Domnul cu facerea de bine”. Copilul care renunță la dulciuri și dăruiește banii astfel economisiți unui copil sărac Îl hrănește, cu adevărat, pe Hristos Însuși, Care spune despre binele făcut celor mai mici frați ai Săi: „Mie Mi-ați făcut” (Matei 25, 40).
Sfaturi practice
1. Spuneți-i copilului pentru ce postim. Ne pregătim să-L primim pe Hristos la praznicul Nașterii Sale și în Sfânta Împărtășanie. Postul nu este un regim și nici o pedeapsă.
2. Începeți devreme și cu puțin. Până la 7 ani, copiii nu sunt obligați să postească, iar între 7 și 12 ani rânduiala Bisericii le cere, în Postul Nașterii Domnului, prima și ultima săptămână. Pentru cei mici, renunțarea la un fel de mâncare îndrăgit, într-o anumită zi, este un început bun. Cu vârsta, măsura poate crește.
3. Țineți seama de sănătate și de creștere. Pentru copiii slabi sau bolnavi, duhovnicul dă dezlegare. Nu neglijați calitatea mâncării în zilele de post și cereți, la nevoie, sfatul medicului.
4. Hotărâți măsura împreună cu duhovnicul. El cunoaște copilul și familia și poate da fiecăruia povața potrivită.
5. Nu-l forțați și nu-l pedepsiți prin post. Postul impus cu sila îl poate îndepărta pe copil de Biserică; postul ales de bunăvoie îl apropie de Hristos.
6. Postiți și rugați-vă împreună cu el. Seara, mulțumiți-I lui Dumnezeu, în rugăciunea familiei, pentru ziua care a trecut. Exemplul vostru îl învață mai mult decât orice îndemn.
7. Legați postul de milostenie. Dăruiți, împreună cu copilul, celor care au nevoie ceea ce economisiți în post.
8. Pregătiți-l pentru Sfânta Împărtășanie. Postul își află împlinirea în întâlnirea cu Hristos la Sfântul Potir; pregătirea copilului se face după vârsta lui și cu sfatul duhovnicului.
Așadar, postul copilului nu este o povară dacă îl trăim așa cum ni-l dăruiește Biserica: pe măsura puterii celui mic, cu sfatul duhovnicului și ca pe o pregătire bucuroasă pentru întâlnirea cu Hristos. Cum cântă Biserica în Triod, „Postul cel bun hrănind inima, odrăslește dumnezeiește spic de virtuți”.
Copilul învață să postească de la părinții care postesc cu bucurie, care se roagă împreună cu el și care îi arată cum să dăruiască. Astfel, postul devine pentru el ceea ce este pentru toată Biserica: drumul spre Betleem și spre Sfântul Potir.
Bibliografie
Biblia sau Sfânta Scriptură, ediție jubiliară a Sfântului Sinod, versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001.
Dr. Nicodim Milaș, Canoanele Bisericii Ortodoxe însoțite de comentarii, vol. I, partea I, trad. Uroș Kovincici și Dr. Nicolae Popovici, Tipografia Diecezană, Arad, 1930: canonul 69 apostolic.
Dr. Nicodim Milaș, Canoanele Bisericii Ortodoxe însoțite de comentarii, vol. II, partea a II-a, trad. Uroș Kovincici și Dr. Nicolae Popovici, Tipografia Diecezană, Arad, 1936: canoanele 8 și 10 ale Sfântului Timotei al Alexandriei.
Triod: Utrenia din Joia brânzei, cântarea a VIII-a, stihira a 4-a; Utrenia de marți din săptămâna a doua a Sfântului și Marelui Post, cântarea a IX-a, stihira I; citate după Preafericitul Părinte Patriarh Daniel (vezi mai jos).
† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Foame și sete după Dumnezeu. Înțelesul și folosul postului, Editura Basilica, București, 2010; fragment republicat sub titlul „Postul – școală a libertății de a săvârși binele”, în Tribuna Învățământului, 21 martie 2016: https://tribunainvatamantului.ro/%E2%80%A0-daniel-patriarhul-bisericii-ortodoxe-romane-postul-scoala-a-libertatii-de-a-savarsi-binele/
Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula, „Cum se postește în Postul Nașterii Domnului sau al Crăciunului?”, în Tradiție și înnoire în slujirea liturgică, vol. I, ed. a II-a, revizuită, Ed. Trinitas, București, 2014, pp. 299-302.
Adevărata grijă pentru copii e aducerea lor în fața Domnului
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro