Vedem un tăietor de lemne făcându-şi treaba şi nu-i cerem socoteală pentru asta. Vedem un doctor arzând răni, tăind mădulare, chinuind cu regim istovitor vreun bolnav, şi nu-l întrebăm de ce face toate acestea. Tăietorului de lemne, doctorului şi altor oameni le arătăm încredere şi primim tăcut, fără să cercetăm şi fără să cârtim ceea ce fac ei. Însă nemuritorului şi preaînţeleptului Dumnezeu nu-I arătăm încredere şi vrem să-I punem la îndoială minunatele Sale lucrări, de multe ori îndrăznind chiar să-L acuzăm de nedreptate! Iar să dăm bani săracilor sau să-i apărăm pe cei nedreptăţiţi nu ne hotărâm uşor, cercetăm însă cu stăruinţă - şi din păcate, aproape mereu cu dispoziţie de rea-credinţă - de ce Dumnezeu îngăduie ca unul să fie bogat, altul sărac iar altul sărac lipit pământului.

Nu ne plecăm mai bine capetele, nu ne osândim pe noi înşine, nu punem frâu limbii noastre, nu ne adunăm mintea şi nu ne întoarcem curiozitatea asupra vieţii şi lucrărilor noastre? Să cercetăm cu atenţie faptele noastre şi să ne preocupăm de păcatele pe care le-am săvârşit. Dacă suntem cercetători şi puşi pe fapte mari, să cerem de la sinele nostru socoteală pentru câte rele am spus şi am făcut. Însă în loc să facem aşa, Îl aşezăm pe Dumnezeu în scaunul acuzaţilor şi-L judecăm, adăugând astfel şi un alt păcat mulţimii de păcate pe care le-am săvârşit şi pregătindu-ne osândirea veşnică, de care mă rog să fim izbăviţi, cu harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele Vieții, traducere de Cristian Spătărelu și Daniela Filioreanu, Editura Egumenița, pp. 180-181)