Cum „lucrează” Dumnezeu…?
Te vindeci sufletește, te vindeci și trupește, te echilibrezi în toate, gândești altfel viața ta dacă iei mijlocitor cuvântul lui Dumnezeu.
Harul lui Dumnezeu aşa lucrează, prin osteneală, prin oleacă de participare la jertfa care se săvârşeşte pe sfânta masă a sfântului altar. Păi dacă ne ducem la biserică ca la orice spectacol, nu facem nimic. Dar să stai acolo să te nevoieşti puţin, ai să simţi mai puţin astăzi, mâine ai să simţi mai mult, duminica următoare şi mai mult, acolo asculţi o tălmăcire a postului, a evangheliei, asculţi, în sfârşit, o concluzie frumoasă a învăţăturii pe care să o foloseşti în zilele vieţii tale. Mai mulţumeşti lui Dumnezeu, acolo, pentru săptămâna care a trecut, ceri ajutor de la Dumnezeu pentru săptămâna care urmează şi iată, în sfârşit, dacă eşti bolnav sufleteşte sau trupeşte, dacă ai să crezi cu tot dinadinsul, atunci ai să te vindeci.
Te vindeci sufleteşte, te vindeci şi trupeşte, te echilibrezi în toate, gândeşti altfel viaţa ta dacă iei mijlocitor cuvântul lui Dumnezeu. Ei, cam aşa se poate vindeca băiatul matale, îi spun femeii, aşa s-ar fi putut vindeca şi soţul matale, dacă ai fi avut de la început o oarecare pregătire şi sfătuire ca să-l poţi modela pe soţul acesta…
(Părintele Iustin Pârvu, Daruri duhovniceşti, Conta, 2007, p. 33)
Viața monahilor este lumina sfinților, a îngerilor și a lui Dumnezeu
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro